A fost finalizată renovarea clădirii Prefecturii din Cluj
Administrație by Dan Andrei - aug. 20, 2026 0 11
Sunt gata lucrările de renovare a clădirii Palatului Administrativ din Cluj, care găzduiește Instituția Prefectului.
Clădirea e una dintre cele mai alambicate din oraș, ridicată inițial ca sediu pentru Camera de Comerț a Clujului. Lucrările de renovare au început în februarie 2023 iar în aprilie anul trecut instituția și-a mutat cu totul activitatea temporar.
Palatul Administrativ este una dintre cele mai reprezentative construcții ale județului Cluj, ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil Art Nouveau. Palatul Administrativ, sediul actual al Instituției Prefectului Cluj, se află pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 58, la intersecția cu Piața Avram Iancu. Clădirea a fost proiectată de arhitectul József Huber și construită în 1910, inițial ca sediu al Camerei de Comerț și Industrie din Cluj, funcție pe care a îndeplinit-o între 1910 și 1940. Din punct de vedere arhitectural, edificiul îmbină elemente ale secessionului francez cu influențe gotice, renascentiste și de inspirație populară, fiind considerat una dintre clădirile emblematice ale centrului clujean.
După 1947, în clădire au funcționat succesiv Primăria orașului, apoi Comitetul Regional și, respectiv, Comitetul Județean al Partidului Comunist Român, până în 1989. După 1990, clădirea a servit ca sediu atât al Consiliului Județean Cluj, cât și al Prefecturii Cluj, iar din 2011 a rămas exclusiv sediul Instituției Prefectului Cluj. Este considerată monument istoric de categorie B, iar pe durata lucrărilor de reabilitare activitatea instituției a fost mutată temporar pe strada Nicolae Cristea.
Citește și:
