Închide

După Academia Română, și Comitetul Istoricilor Români, condus tot de clujeanul Ioan Aurel Pop, cere Ministerului Educației două ore de istorie în gimnaziu și trei ore pentru liceeni, indiferent de profil. Pop dă exemplul Ungariei

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 22, 2022 0 104

Comitetul Naţional al Istoricilor Români solicită Ministerului Educaţiei ca în învăţământul gimnazial numărul de ore de Istorie din trunchiul comun, obligatoriu, să fie de cel puţin 2 pe săptămână, iar în învăţământul liceal de 3 ore. Solicitarea vine după ce Academia Română, condusă tot de Ioan Aurel Pop, a solicitat același lucru.

„Noi, reprezentanţii Comitetului Naţional al Istoricilor Români, solicităm prin prezenta identificarea de toţi cei care sunt implicaţi în redactarea noii legi a învăţământului şi a noilor planuri-cadru pentru învăţământul preuniversitar a unor modalităţi adecvate de revenire a disciplinei Istorie la un statut comparabil cu ceea ce se petrece în alte state din Uniunea Europeană (în Ungaria, bunăoară, disciplina Istorie este prevăzută în învăţământul liceal cu 3 ore, deopotrivă la nivelul profilurilor uman şi real). De aceea, insistăm ca în învăţământul gimnazial numărul de ore de Istorie din trunchiul comun, obligatoriu, să fie de cel puţin 2 pe săptămână, iar în învăţământul liceal tot de 3 ore, indiferent de profil”, afirmă academicianul Ioan-Aurel Pop, preşedintele Comitetului Naţional al Istoricilor Români, într-o scrisoare adresată ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, conform g4media.ro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare