Drumul spre satul de piatră Chidea a fost asfaltat pe o porțiune de 500 de metri
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iul. 17, 2026 0 100
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, István Vákár, anunță finalizarea lucrărilor de asfaltare a unui tronson de 500 de metri din drumul Ciumăfaia – Chidea, care asigură accesul spre satul Chidea, din comuna Vultureni, cunoscut pentru casele sale din piatră.
Potrivit acestuia, sectorul de drum a fost preluat anul trecut într-o stare avansată de degradare, iar acum a fost complet reabilitat.
„Am promis, am realizat. Am asfaltat tronsonul de 500 de metri al drumului Ciumăfaia–Chidea, care duce spre satul construit din piatră. Tronsonul de drum, preluat anul trecut într-o stare foarte proastă, a fost complet reabilitat – exact așa cum am promis”, a transmis István Vákár.
Reprezentantul UDMR afirmă că investiția are rolul de a contribui la dezvoltarea localității și la îmbunătățirea accesului în zonă.
Chidea, sat aparținând comunei Vultureni, este una dintre localitățile pitorești din județul Cluj, apreciată pentru arhitectura tradițională din piatră, motiv pentru care este supranumită „satul de piatră”, precum și pentru peisajele specifice Podișului Transilvan.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bărbat condamnat la închisoare la Cluj pentru că a încălcat un ordin de protecție, deși relația cu victima fusese reluată în secret
aug. 31, 2026 0
-
Liceul și sala de sport din Borhanci, finalizate în ultima zi de PNRR. Proiectul de 45,6 milioane de lei, finanțat în mare parte din fonduri europene, va intra în circuitul școlar abia anul viitor
aug. 31, 2026 0
