Închide

Două tinere au salvat viața unui bărbat care s-a prăbușit în stop cardio-respirator într-un mall din Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - ian. 04, 2024 0 201

Două tinere au salvat viața unui bărbat care s-a prăbușit în stop cardio-respirator într-un mall din Cluj.

S-a întâmplat în 27 noiembrie și mulțumită intervenției corecte și prompte a celor două tinere viața bărbatului a fost salvată după ce manevrele corecte de resuscitare au fost preluate de echipajul medical chemat de urgență. Bărbatul a fost transportat la Institutul Inimii, unde a fost operat. La o lună distanță o echipă de medici de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență l-a vizitat pe bărbat acasă în Cluj. ”Pe 27 noiembrie 2023, domnul Tavi a mers la cumpărături într-un mall împreună cu soția. El suferă de mai mulți ani de probleme cardiace, însă nu s-a gândit că va păți ceva rău în acea zi. În realitate, stopul cardio-respirator poate apărea oricând și oriunde. Iar clipele de cumpănă au venit pentru bărbat în jurul amiezii. A căzut dintr-o dată, sub privirile încremenite ale soției. Din fericire, două persoane, îngeri salvatori de-a dreptul, i-au sărit în ajutor. Deși nu activează în domeniul medical, ambele au recunoscut stopul cardio-respirator și i-au aplicat imediat manevre de resuscitare”, a explicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

La câteva săptămâni după operație domnul Tavi s-a externat. ”Colegii noștri au ținut să se întâlnească cu domnul Tavi și i-au făcut o vizită, la exact o lună de la acel eveniment. Mare le-a fost bucuria să vadă că bărbatul se simte bine și că a putut petrece sărbătorile acasă, alături de cei dragi. Planul lui e să respecte indicațiile medicilor, să meargă la toate controalele și să își dedice timpul familiei, în special nepoților”, arată ISU Cluj. ”Când aflăm că un om a supraviețuit, sentimentul de recunoștință nu poate fi descris în cuvinte. Aici, satisfacția este și mai mare, întrucât s-a predat o lecție de bunătate. Fără să îl cunoască pe domnul Tavi, două persoane i-au oferit un ajutor decisiv. Dacă nu erau ele, nu știm ce s-ar fi întâmplat. Ambele și-au păstrat calmul și au aplicat noțiunile învățate la cursurile de prim-ajutor. N-am aflat cine sunt aceste eroine, dar le mulțumim”.

Medicii și paramedicii subliniază încă o dată importanța cunoașterii manevrelor salvatoare. ”Nu doar medicii, paramedicii sau pompierii pot face diferența dintre viață și moarte, ci oricine”.

Astfel, ISU Cluj organizează sâmbătă 13 ianuarie o nouă ediție a Maratonului Resuscitării la Vivo Cluj-Napoca, pe tot parcursul zilei, aici aceștia predau gratuit lecții de prim-ajutor, cu înscriere prealabilă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare