Închide

Două școli importante din Cluj Napoca, Liceul Nicolae Bălcescu și Liceul Onisifor Ghibu, trec în scenariul 3 de funcționare/ Încă trei localități clujene intră sub restricții drastice în scopul diminuării epidemiei de Covid

ActualitateSănătateTop News by Actual de Cluj - oct. 18, 2020 1 1548

Instituția Prefecturii Cluj anunță că s-au luat noi măsuri pentru diminuarea extinderii epidemiei de Covid, prin Hotările adoptate duminică, 18 octombrie, de Comitetului Județean pentru Situații de Ugrență (CJSU).

Cele trei localități clujene care indică o rată de incidență la nivelul judetului Cluj mai mare de 1,5/1000 locuitori, respectiv de 2.33/1000 locuitori, sunt Săcuieu, Sâncraiu, Săvădisla. Acestea vor avea obligația să respecte următoare măsuri impuse de CJSU:

🔴   se instituie obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în aceste unități administrativ-teritoriale pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;

🔴   organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;

🔴   activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă.
❗️Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

🔴  activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unități.
❗️Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

🔴  prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber (terase);

🔴  nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

🔴  activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

🔴  începând cu data de 19.10.2020 trecerea la scenariul 3 de funcționare pentru toate unitățile de învățământ de pe raza acestor unități administrativ-teritoriale.

De asemenea, CJSU a mai luat câteva măsuri privind funcţionarea unităţilor de învățământ din județ, ca urmare a schimbării situației epidemiologice, după cum urmează:

🔴 începând cu data de 19.10.2020, trecerea la scenariul 2 de funcționare pentru Colegiul Național “George Coșbuc” Cluj-Napoca
🔴 începând cu data de 19.10.2020, trecerea la scenariul 3 de funcționare pentru Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca (secenariul 3 presupune că activităților didactice se vor desfășura exclusiv online pentru toate clasele)

🔴 începând cu data de 19.10.2020, trecerea la scenariul 3 de funcționare pentru Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” Cluj-Napoca.

🔴 începând cu data de 19.10.2020, trecerea la scenariul 1 de funcționare pentru Școala gimnazială “Ioan Opriș” Turda;
🔴 începând cu data de 19.10.2020, trecerea la scenariul 3 de funcționare pentru Liceul Teoretic “Octavian Goga” Huedin;
🔴 începând cu data de 19.10.2020, trecerea la scenariul 2 de funcționare pentru Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Dej;

Un comentariu

Scrie un comentariu