Închide

Donațiile Arhiepiscopiei Clujului în lupta cu pandemia. Au contribuit protopopii și preoții

ActualitateSănătateTop News by Actual de Cluj - apr. 02, 2020 1 628

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj Napoca a primit o donație consistentă din partea Arhiepiscopiei Clujului, în valoare de 181.145 de lei. La această sumă se adaugă și un aparat de monitorizare a funcțiilor vitale (în valoare de 7000 de lei), plus alte materiale sanitare de primă necesitate. Arhiepiscopia a transmis că suma a fost adunată din contribuțiile personale ale protopopilor și preoților clujeni.

„În aceste zile de mare încercare avem nevoie unii de alții și cu toții laolaltă avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, dar și de fapte concrete care să îi ajute pe cei care se luptă sau sunt afectați de această pandemie care nu a ocolit nici țara noastră. Pentru a veni în sprijinul medicilor și a personalului medical din prima linie, care îi îngrijesc pe frații noștri bolnavi de coronavirus, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Episcop vicar Benedict Bistrițeanul, angajații Centrului eparhial, protopopii, preoții din protopopiatele Cluj II și Cluj I, precum și Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca au donat suma de 181.145 lei Spitalulului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca”, – au transmis reprzentații Arhiepiscopiei Clujului, printr-un comunicat de presă.

Hrană gratuită din partea Arhiepiscopiei

De când a debutat la noi în țară criza provocată de epidemie, Arhiepiscopia Clujului – prin cele 4 cantine sociale, și a Cantinei Facultății de Teologie Ortodoxă, precum și prin Societatea Femeilor Ortodoxe din Cluj-Napoca – a ofereit zilnic hrană și asistență la domiciliu pentru 450 de familii sau persoane singure, iar până în prezent ajutoarele au fost în valoare de 45.000 lei.

În privința donațiilor, sumele suma colectată este defalcată astfel: Centrul Eparhial: 50.000 lei; Protopopiatul Cluj II: 45.565 lei; Protopopiatul Cluj I: 35.580 lei; Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca: 50.000 lei. Apartul medical pentru monitorizarea funcțiilor vitale Biocare iM 12E, precum și materialele sanitare au fost donate Spitalului de Boli Infecțioase direct de către Arhiepiscopie.

Un comentariu

Lasa un raspuns pentru Alin