Închide

Doliu în sportul românesc. A murit „ultimul cavaler al fotbalului romantic”

ActualitateSportTop News by Catalin Suciu - ian. 03, 2019 0 968

Nicolae Szoboszlay, omul care a evoluat pentru Universitatea Cluj atât în perioada interbelică, dar și în anii de după Cel De-al Doilea Război Mondial, a decedat la vârsta de 93 de ani.

Nicolae Szoboszlay a pregătit prima echipă a “Șepcilor roșii” între sezoanele 1961-1963 și 1965-1967, devenind, mai târziu, Coordonatorul Centrului de Copii și Juniori al clubului nostru. Remus Câmpeanu, Petru Emil, Septimiu Câmpeanu, Ioan Ovidiu Sabău sau Zoltan Iașko sunt câțiva dintre fotbaliștii pe care Maestrul i-a descoperit de-a lungul carierei sale de antrenor.

Dumnezeu să îl odihnească!

Un volum testament care-l are în prim-plan pe ultimul supraviețuitor al Universității Cluj din perioada Dictatului de la Viena a fost lansat la Cluj la în 2016.  Nicolae Szoboszloy a jucat și în primul derby al României dintre Steaua și Dinamo.

Dar cartea pe care v-o prezentăm este mai mult decât o înșiruire statistică: e povestea unui om fin, cult, care a modelat și-a crescut zeci de sportivi în România. Înainte de a-i face fotbaliști, a încercat să le cizeleze minuțios caracterele. El e Nicolae Szoboszlay, „Ultimul Cavaler al Fotbalului Romantic”, așa cum îl prezintă autorul Cristian Aszalos.
Cu atât mai specială e cartea pentru că, paradaoxal, deși se adresează iubitorilor sportului rege, ea va pătrunde și în sufletele celorlalți. E o lectură despre educație, despre un stil de viață aparte în care veți găsi imagini cu parfum interbelic, romantic,  și câteva principii esențiale greu de deslușit în ziua de azi. E mult mai mult decât un volum despre fotbal. De altfel, chiar eroul Szoboszlay susținea la lansare, ajuns la 91 de  ani, că, „Eu nu sunt pentru această lume”.
S-a născut la 18 iulie 1925, la Orăștie și a evoluat pe postul de portar. Așadar, vă invităm la lectură.

Iată trei pasaje din cartea Ultimului Cavaler al Fotbalului Romantic:

 „Nu voi uita niciodată clipa care m-a făcut să înțeleg cu adevărat ce înseamnă U”

„Ziua cea mare a sosit în vara anului următor, în 1943, când echipa de seniori a poposit în oraș (Aiud, U Cluj plecase la Sibiu în 1940, după Dictatul de la Viena). Studenții Clujului, viitorii mari fotbaliști sau viitorii intelectuali ai țării erau pe cât de tineri, pe atât de maturi, prin înfățișarea lor. Înalți, impozanți prin constituție și prin atitudine. Siluetele lor tinerești erau echipate în inefabilul tricou alb și negru cu simbolul U la piept. Îi admiram și mă minunam. Acum, când îmi amintesc, parcă îi vedeam purtați de un vânt domol și călduros de vară, în pragul unei sesiuni de examene. Erau tinerii care, cu tratatele de medicină sub braț, treceau în grabă prin Piața Păcii, îndreptându-se spre Biblioteca Centrală din Cluj. Contractul lor cu clubul era un legământ sfânt, o atracție irezistibilă, o ispită a tinereții fără bătrânețe. Acele dungi alb-negre radiau o bucurie adolescentină, o eternă tinerețe. Zugrăveau în fața ochilor mei un tablou al unui grup de școlari antici. Și nu eram departe de adevăr. Imaginația nu mi-a jucat feste, chiar dacă, pe moment, nu aveam de unde să știu că tocmai intrasem în marea agoră denumită succint „U”. O școală de bărbați la care orice țară tânjește.

Costea, Medrea, Luca, Joja, Rădulescu, Țăranu, Jifcovici, Coracu – viitori doctori, Bretoneanu – viitor pedagog, Medrea II- viitor agronom și Toni Dascălu – viitor jurist, au salutat publicul din Aiud cu o gravitate și cu o estetică asemănătoare membrilor unei formații de tango, aflată într-un turneu solicitant. Tricourile lor cu șnur sub gât și părul dat cu briantină întăreau și mai puternic imaginea emblematică care se forma în ochii copilului din poarta adversă.”

szoboszlay

După meciul susținut la Aiud și câștigat cu 3-1 de U Cluj ( Szoboszlay a fost unul dintre cei mai buni de pe teren, apărând și un penalty), Szoboszlay a fost invitat de echipa Universității la masă. Și povestește că, odată ajuns la restaurant, a început să înțeleagă și mai bine ideea de „U”.

„Acolo, în acel local și în acea seară s-a petrecut momentul care mi-a rămas veșnic întipărit în suflet. Nu voi uita niciodată clipa care m-a făcut să înțeleg cu adevărat ce înseamnă U. Această magie s-a declanșat când tinerii despre care ți-am spus au început să cânte la masă. Mai întâi, imnul „Haide U”, născut din dor de casă și din har studențesc, din jale și nădejde. (..) Era un act artistic, cu o mare putere de simbol. Repertoriul conținea romanțe și doine românești, canțonete italienești sau Chevaliers de la table ronde. (Cavalerii mesei rotunde-n.r.). Apoi se trecea la cântări nemțești, ungurești sau chiar sârbești, pentru că Sever Coracu era din Serbia.  (..) La masă am fost invitat să mă alături echipei lor. Inițial m-am văzut obligat să-i refuz, pentru că tatăl meu nici nu dorea să audă de un eventual transfer, iar eu mă aflam încă în clasa a opta, ultima a liceului, în sistemul educațional al acelor vremuri.

Soarta a făcut ca liceul din Aiud să se închidă la doar câteva săptămâni distanță de acea seară, în care am primit propunerea vieții mele. Între timp s-a accidentat și portarul titular al Universității și n-a mai fost decât un pas.. (…).”

Marele  Petschovshi

În 1944, Miklos Szoboszlay ajunge la Cluj înaintea Universității pentru a-și continua studiile. Nu poate sta departe de fotbal și se duce la Vasas (Ferar). E tânăr, printre cei mai tineri din echipă, trăiește greu, de pe-o zi pe alta. Competițiile erau oprite, se jucau doar meciuri amicale unde doar titularii sau oamenii grei din echipă primeau prime. Dar să vă enumerăm câțiva dintre fotbaliștii pe care-i avea Vasas: Vass Moise, Farmati Zoltan, Ștefan Balint, Nicolae Kovacs, Lasislau Bonyhadi, Iuliu Bodola sau Iosif Petschovschi. Ulterior, mulți dintre aceștia aveau să formeze marea echipă UTA Arad. Revenind la ei, mai precisc la Petschovshi, povestește Szoboszlay, că:

„în acele clipe în care supraviețuiam de pe o zi pe, m-am îmbogățit spiritual cu o lecție nemuritoare. (…) După o partidă jucată de noi s-au împărțit din nou recompensele titularilor de drept în cabine. De data asta am fost complet ignorați! Dar tot ăsta a fost momentul pe care Petschovschi nu l-a trecut cu vederea. Fără să stea pe gânduri, fără să ezite, a venit direct la mine și mi-a vârât în buzunar o sumă frumușică. Mi-a dăruit din puținul său. Atunci am învățat o lecție prețioasă. Bărbatul cu adevărat puternic trebuie să arate compasiune față de cei mai mici. Gestul lui „Ceala” mi-a marcat adolescența și viața.”

Ani mai târziu, Szoboslay avea să-și ia rămas bun de la Petschovschi. „O zi mohorâtă din toamna anului 1968 m-a regăsit la Arad, la căptătâiul mareului Iosif Petschovschi, grav bolnav. Ne-am amintit împreună de vremurile de altădată, de bune, de rele și, inevitabil, i-am readus în atenție acel gest din tinerețe, când steaua lui strălucea atât de puternic chiar și în negura postbelică. L-am întrebat despre acea dovadă de milostenie, despre bunătatea de care a dat dovadă când m-a ajutat. Și ce sărăcie era atunci… În ce lume pauperă trăiam. „Păi dacă eram în postura mea, nu procedai și tu la fel?”, acesta a fost răspunsul unuia dintre cei mai mari fotbaliști născuți vreodată în țara noastră. I-am replicat, cu sinceritate, că nu știu cum aș fi procedat dacă lucrurile ar fi stat invers. S-a stins la scurt timp după discuția noastră. Avea doar 47 de ani.

Amintiri cu Piști Kovacs 

În sezonul 1957-1958, Szoboszlay era secundul lui Piști Kovacs la Universitatea.

„Era un privilegiu să stai în preajma lui Piști (Ștefan Kovacs – antrenorul de legendă român care a făcut istorie și cu Ajax Amsterdam) pentru că producea umor în aproape orice circumstanțe. Era un șugubăț înnăscut, cu o ironie fină și nicidecum un zeflemist de două parale, care să creeze stânjeneală în jurul său. O întâmplare concretă în acest sens. Ne aflam în cantonament la Sovata, unde ne‑am cazat la o vilă, pe biletele oferite de sindicat, dar alimentația noastră lăsa de dorit. Până la urmă, am găsit o soluție și pentru acest neajuns. Am fost chemați la Reghin, un oraș aflat în apropiere, pentru a evolua în cadrul unui joc de pregătire cu o echipă din localitate.

În schimbul prezenței noastre pe teren, gazdele ne‑au procurat unt și miere pentru a ne îmbogăți rezerva de hrană. Meciul l‑am rezolvat, mâncarea ne aștepta, dar nu aveam cu ce să ne deplasăm la Reghin.

Șoferul autocarului care ne‑a adus la Sovata s‑a întors la Cluj și urma să revină doar la finalul cantonamentului. În vremea noastră, clubul nu deținea un mijloc propriu de transport. Nici vorbă de așa ceva. Într‑un final, cei de la Reghin au trimis un camion deschis să ne aducă la meci. Întreg lotul de jucători, în frunte cu maseurul și antrenorii ne‑am urcat in corpore la bordul acestui mijloc improvizat de deplasare, care numai pentru persoane nu era.

Magazionerul Sanyi Bacsi, printre cei mai vechi oameni din club, și‑a adus acordeonul și a început să cânte, în timp ce ne croiam drum prin sate. Muzica noastră era acompaniată de acel camion deschis ce hurducăia și ne zgâlțâia în toate direcțiile. În acest ritm săltăreț, cu o coregrafie impusă de condițiile de drum și de calitatea vehiculului, a venit replica lui Piști Kovacs, care, după ce că abia ne țineam pe picioare, ne‑a făcut să picăm în fund de‑a binelea de atâta râs: « Sanyi, nu mai chinui acordeonul ăla, nu vezi că trag țăranii obloanele?! Se tem că s‑or întors rușii”. Kovacs crea o atmosferă destinsă în jurul său, în cadrul căreia nimeni nu se simțea stingher, dar fără să neglijeze munca de instruire și disciplina ».

Remus Câmpeanu

„Înainte de toate, Nicolae Szoboszlay este un mare «U»-ist. Când l-am avut ca antrenor la Dermata Cluj, prin anii ’50, ne îndemna permanent să tragem tare pentru a ajunge la «U», ca și cum acesta ar trebui să fie țelul nostru suprem în viață. Și avea dreptate, pentru că idealul său în fotbal a devenit, treptat, și al nostru. Ne-a insuflat dragostea față de Universitatea și valorile sale. Și-a iubit, cu adevărat, clubul de suflet.”

Ioan Ovidiu Sabău

„Domnul Szoboszlay este un om cum puțini au existat în fotbalul nostru. Dacă am avea mai mulți specialiști de rangul dânsului, jucătorilor ar mai trebui să le transmiți doar tactica meciului, fără să mai ai alte griji. Dacă-l ascultai, te scotea doctor în fotbal. Pentru profesorul Szoboszlay eram în stare să ofer cinci sute la sută față de capacitatea mea obișnuită. Dacă fiecare echipă din România ar avea un astfel de om în conducere, ar fi imposibil ca fotbalul românesc să nu strălucească din nou.”

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu