Doi turişti străini care s-au aventurat pe un traseu închis din Munţii Călimani, salvaţi de jandarmii din Bistriţa-Năsăud
Actualitate by Actual de Cluj - apr. 09, 2018 0 241
Un bărbat din Germania şi o femeie din Anglia care s-au aventurat pe un traseu închis din cauza zăpezii în Munţii Călimani şi nu au mai putut înainta au fost salvaţi de către jandarmii din Bistriţa-Năsăud, relatează News.ro. Cei doi au primit îngrijiri medicale pentru hipotermie şi epuizare fizică, dar nu a fost necesară transportarea la spital.
Jandarmii din Bistriţa-Năsăud au anunţat, luni, că în cursul nopţii au intervenit pentru salvarea a doi turişti străini – un bărbat din Germania şi o femeie din Anglia, ambii de 28 de ani – care au urcat în zona numită Piatra lui Orban, din Munţii Călimani, şi nu au mai reuşit să se întoarcă la baza traseului, în apropierea staţiunii Colibiţa.
„Acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că s-a înnoptat, iar cei doi nu cunoşteau zona, nu aveau echipament corespunzător pentru un asemenea traseu şi nu deţineau niciun dispozitiv de iluminat pe timp de noapte”, au anunţat jandarmii, citați de hotnews.ro.
Turiştii au fost găsiţi după aproximativ trei ore şi le-au spus jandarmilor că ştiau că traseul pe care au pornit, un traseu de opt ore, este închis din cauza stratului de zăpadă.
Cei doi au primit îngrijiri medicale pentru hipotermie, epuizare fizică accentuată şi o stare de panică în urma celor întâmplate, nefiind necesar transportul la spital.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Focarele din pădurea de la Mărișel încă dau bătăi de cap pompierilor. Peste 42.000 de litri de apă aruncați cu elicopterul
aug. 25, 2026 0
-
„Autobuze pentru Măria Sa Clujeanul”. 40 de autobuze electrice au fost puse în circulație la Cluj. Boc: „Clujul alege să meargă mai departe verde”. Și Măria Sa Floreșteanul cere autobuze electrice în transportul public din localitate
aug. 25, 2026 0
