Doi polițiști au fost sancționați după ce au abuzat de atribuții – unul a urcat cu mașina pe trotuar, celălalt a folosit sirena deși nu era nevoie
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 13, 2024 0 113
Doi polițiști au fost sancționați după ce au abuzat de atribuții – unul a urcat cu mașina pe trotuar, celălalt a folosit sirena deși nu era nevoie.
Astfel, un polițist s-a urcat cu mașina pe trotuar pe strada Memorandumului, iar un trecător a filmat scena, arătând autospeciala cum se deplasează pe lângă semafor. Un altul a folosit sirena și girofarul fără să fie nevoie. Ambii au fost sancționați, a anunțat azi Poliția, care a arătat că ”polițiștii din cadrul Serviciul Rutier au aplicat măsurile legale față de cei doi conducători auto”. Concret, unul a fost amendat pentru nerespectarea regulilor privind circulaţia pe benzi și folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de către conducătorii autovehiculelor care au regim de circulaţie prioritară. Celălalt a fost amendat pentru folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de către conducătorii autovehiculelor care au regim de circulaţie prioritară.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Final de drum european pentru „U” Cluj. Echipa lui Bergodi, îngropată de propriul portar. Antrenorul cere de urgență întăriri
iul. 31, 2026 0
-
VIDEO/Clujenii, după ce viceprimarul Clujului s-a lăudat cu rezultatele centrului de colectare de pe Platanilor: „Asta trebuia făcut demult” versus „Ați pus pe drumuri un oraș întreg”
iul. 31, 2026 0
