Închide

Doi pădurari din Cluj au fost trimiși în judecată pentru fals informatic în formă continuată

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 19, 2024 0 121

Doi pădurari din Cluj au fost trimiși în judecată pentru fals informatic în formă continuată, nu mai puțin de 19 și respectiv 25 acte materiale probate.
Cei doi au fost trimiși în judecată la Judecătoria Turda, unde instanța a constatat în urmă cu câteva zile legalitatea întocmirii rechizitoriului și a dispus începerea procesului.
Unul dintre cei doi e acuzat și de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane în formă continuată, două acte materiale.
Procurorii i-au trimis pe cei doi în judecată în stare de libertate. În fapt, prin actul de sesizare s-a reţinut în esenţă cu privire la primul dintre inculpați că e pădurar în cadrul Ocolul Silvic Valea Ierii și ar fi introdus în aplicația informatizată SUMAL 2.0 date nereale privitoare la 19 avize de însoțire a materialului lemnos. Procurorii spun că datele introduse privind beneficiarul sau destinatarul materialului lemnos, punctul de descărcare a materialului lemnos, mijlocul de transport al materialului lemnos, volumul materialului lemnos și cu privire la persoana care a efectuat efectiv transportul materialului lemnos – toate erau false.
În ce îl privește pe al doilea, de asemenea pădurar la un alt ocol silvic, acesta ar fi introdus date false cu privire la 25 de avize de însoțire a lemnului. Și în acest caz, datele introduse erau false, inclusiv specia de lemn. În plus acesta ar fi două avize de însoțire a materialului lemnos în urma căruia a obținut un folos patrimonial pentru sine, fiind în conflict de interese.
Inculpaților le-au i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile, drepturile și obligațiile procesuale pe care le au în calitate de suspect și inculpat. Decizia a fost luată în 16 septembrie de către Judecătoria Turda.
Foto arhivă

Nici un comentariu

Scrie un comentariu