Închide

Doi bărbați din Cluj, trimiși în judecată pentru distrugerea gardului și a unui geam al unui vecin, dosarul ajunge în judecată după 4 ani

Actualitate by Dan Andrei - aug. 20, 2026 0 26

Judecătoria Gherla a dispus începerea judecății într-un dosar penal prin care doi bărbați au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de distrugere.

Potrivit rechizitoriului, faptele s-au petrecut la data de 20 iunie 2022, în jurul orei 19, în localitatea Sâmboleni. Cei doi inculpați se întorceau spre casă și au trecut pe lângă locuința persoanei vătămate, unde au observat-o în curte. Între aceasta și cei doi bărbați a izbucnit o discuție în contradictoriu. Ulterior, unul dintre inculpați a aruncat cu pietre spre imobil și a spart un geam de termopan, iar celălalt a împins gardul persoanei vătămate până l-a dărâmat.

Ancheta s-a bazat pe declarația persoanei vătămate, pe procesul verbal de cercetare la fața locului, pe planșa fotografică, pe declarațiile celor doi suspecți, devenite ulterior declarații de inculpați, și pe mărturia unui martor.

În cadrul procedurii de cameră preliminară, niciuna dintre părți nu a formulat cereri sau excepții privind legalitatea administrării probelor sau a actelor de urmărire penală, iar judecătorul nu a considerat necesar să ridice astfel de excepții din oficiu. În consecință, judecătorul a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru 18 septembrie , dată la care vor fi citate părțile.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Dan Andrei

Scrie pe domeniul justiție, urmărind anchete ale poliției și dosarele penale instrumentate de procurori. Acordă atenție subiectelor care privesc educația și serviciile sociale. Este preocupat, de asemenea, de istoria orașului și de poveștile oamenilor care s-au remarcat în comunitate