Închide

Documentele pentru eliberarea actelor de stare civilă vor putea fi depuse online în Cluj-Napoca și municipii, din primăvară

ActualitateAdministrațieTop News by Kristina Reştea - mart. 22, 2024 0 184

Documentele pentru eliberarea actelor de stare civilă vor putea fi depuse online din acestă primăvară, conform informațiilor transmise de Serviciul de Telecomunicații Speciale, partener într-un proiect european. În primă fază, sistemul devine operațional în reședințe de județ și municipii.

“Am finalizat proiectul sistemului informatic de administrare a evidenței a actelor de stare civilă. Românii vor putea depune cereri și primi documentele de stare civilă”, a spus Viorel Jurcă, de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, în cadrul evenimentului Cluj Innovation Days, organizat la Cluj de clusterul Cluj IT.

Metodologia a fost aprobată, iar din aprilie sistemul ar urma să devină operațional pentru reședințele de județ și municipii, apoi, în etapa a doua, intră și comunele, până în luna septembrie, conform Economedia.

La Cluj, este vorba de Cluj-Napoca, Cîmpia Turzii, Dej, Gherla și Turda.

Proiectul, denumit european “Sistem Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC”, are ca beneficiar Ministerul Afacerilor Interne. Partenerii sunt Autoritatea pentru Digitalizarea României ,Serviciul de Telecomunicații Speciale Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (anterior Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Obiectivul general era informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru înregistrarea și eliberarea efectivă a documentelor de stare civilă, precum și implementarea suportului necesar dezvoltării și accesării serviciilor electronice ce au la bază informații primare de stare civilă.

Proiectul vizează servicii pentru cele patru evenimente primare de viață: naștere, căsătorie, divorț, deces.

Conform unei hotărâri de guvern publicate de Ministerul Afacerilor Interne în ianuarie, s-au aprobat  Normele metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă. Aceasta intră în vigoare la 31 martie. Începând cu această dată, se pot derula proiecte pilot la nivelul uneia sau mai multor unități administrativ-teritoriale în scopul punerii în funcțiune a S.I.I.E.A.S.C., precum şi pentru testarea sau optimizarea unor specificaţii noi sau existente.

Proiectul a demarat încă din 2018, având prevăzută o perioadă de implementare de 63 de luni, începând cu data de 25.06.2018. Perioada inițială de implementare de 36 de luni a fost prelungită cu 12 luni, respectiv 15 luni prin acte adiționale la Contractul de finanțare.

Valoarea totală a proiectului este de 184,92 milioane de lei cu TVA, din care 155.964.263,64 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate (POC), 28.952.894,61 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din bugetul național și 3.705,81 lei cofinanțare eligibilă a beneficiarului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.