DNA Cluj trimite în judecată o consilieră ANAF din Cluj pentru fapte de corupție alături de patru complici
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 07, 2026 0 38
O consilieră superioară din cadrul ANAF Cluj a fost trimisă în judecată, alături de alți patru inculpați, pentru fapte de corupție comise timp de șase ani, a anunțat azi Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj.
Procurorii au sesizat instanța cu acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate cu cinci inculpați, semnate în 18 și 19 iunie 2026. Principala acuzată este Cristina Vlad, consilier superior la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, parte din Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca. Ea răspunde pentru infracțiunea prevăzută de articolul 11 alineatul 1 din Legea 78/2000, în formă continuată, cu 22 de acte materiale. Legea vizează situația în care un angajat cu atribuții de control asupra unor operatori economici privați le prestează acestora servicii sau le înlesnește operațiuni comerciale ori financiare, în schimbul unui folos necuvenit.
Articolul 11
(1) Fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplinește pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori înlesnește efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
Alături de aceasta, procurorii au trimis în judecată persoana juridică Revena SRL și trei administratori de societăți comerciale, identificați prin inițiale: C.C.D., C.P.R. și G.I. Toți patru sunt acuzați de complicitate la aceeași infracțiune.
Potrivit anchetei, între aprilie 2019 și martie 2025, Cristina Vlad a prestat activități de contabilitate și consiliere fiscală pentru 22 de agenți economici din județul Cluj, deși funcția ei presupunea exact controlul acestor operatori economici mici și mijlocii. La aceste activități au contribuit ceilalți patru inculpați. În schimbul serviciilor, incompatibile cu funcția publică, inculpata a primit bani – fie cash, fie prin transferuri bancare în conturi proprii sau ale unor persoane apropiate.
”În perioada aprilie 2019 – martie 2025, în calitate de consilier superior în cadrul ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, inculpata Vlad Cristina, având ca sarcină generală de serviciu de a controla operatorii economici privați (mici și mijlocii), ar fi îndeplinit însărcinări circumscrise activității contabile și de consiliere fiscală pentru un număr de 22 de agenți economici din județul Cluj, cu ajutorul inculpaților C. C. D., C. P. R., G. I. și al societății REVENA SRL. Pentru aceste activități de natură a-i aduce foloase necuvenite, care contravin legii în considerarea calității de consilier în cadrul ANAF, inculpata ar fi fost remunerată fie prin plata unor sume de bani în numerar, fie prin transferuri bancare către conturile sale ori ale unor persoane din anturajul acesteia”, au arătat procurorii anticorupție.
Toți cei cinci inculpați au recunoscut faptele în prezența avocatului și au fost de acord cu pedepsele propuse de procurori. Cristina Vlad a fost de acord cu pedeapsa cerută de procurori – un an și o lună de închisoare, cu suspendare pe un termen de supraveghere de doi ani și obligația de a presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Firma Revena SRL a primit o amendă de 40.000 de lei. Ceilalți trei inculpați au obținut amânarea aplicării pedepsei, cu termen de supraveghere de doi ani și aceeași obligație de 60 de zile de muncă neremunerată.
Dosarul a ajuns la Tribunalul Cluj, instanță abilitată să se pronunțe asupra acordurilor de recunoaștere a vinovăției.
