Disputa dintre Chiajna și ”U” continuă. Șeful Concordiei: “Am făcut din nou apel, Vlad Munteanu e băiat bun, dar aberează”
Sport by Catalin Suciu - mai 15, 2014 0 327

Primarul din Chiajna susține că echipa pe care o finanțează din bani publici a făcut apel astăzi la Comisia de Recurs și vrea toate punctele din partida jucată în luna martie.
Meciul dintre Concordia Chiajna și Universitatea Cluj s-a jucat pe 8 martie și s-a încheiat cu scorul de 1-1, însă gazdele au făcut o sesizare la Comisia Națională de Soluționare a Litigiilor (CNSL), contestând dreptul de joc al fundașului Marius Martac. CNSL-ul a respins contestația, dar Chiajna a făcut recurs și a și câștigat! Comsia de Recurs din cadrul FRF a anulat hotărârea Comisiei Naționale de Soluționare a Litigiilor , iar rezultatul partidei a fost omologat cu 3-0 pentru Chiajna, Universitatea pierzând astfel un punct din totalul din clasament.
Universitatea Cluj a sesizat la rândul său Comisia de Disciplină și a avut câștig de cauză, dar Chiajna a făcut apel la Comisia de Recurs, instanța care i-a dat dreptate anterior.
„Am făcut din nou apel. Nu mă interesează cum terminăm campionatul, noi vrem toate punctele. E circ în România. Vlad Munteanu e băiat bun, a și jucat la noi și îl respect, dar aberează uneori. A fost informat greșit”, a spus pentru actualdecluj.ro primarul din Chiajna, Mircea Minea.
Vlad Munteanu a anunțat ieri că Dorin Sabău, președintele Comisiei de Recurs, ar avea relații contractuale cu Concordia, închiriindu-și două apartamente fotbaliștilor Wellington și Bambara, ambii de la Chiajna. „Nu e adevărat, ei stau la noi în hotel, nu în altă parte. Nici nu vreau să mai aud de acest subiect”, a mai spus primarul.