Închide

Dispare „Polus Center”. Ce planuri au proprietarii austrieci pentru centrul comercial

EconomieTop News by Actual de Cluj - oct. 20, 2016 0 5123

Centrul comercial din Florești, aflat în portofoliul austriecilor de la Immofinanz, își schimbă numele și va trece printr-un proces de modernizare a spațiilor comune din interior.

Immofinanz, unul dintre cei mai importanți investitori imobiliari din România, aduce brandul de retail „VIVO!” pe piața locală și demarează procesul de rebranding pentru cele patru centre comerciale din portofoliu său, anunță grupul austriac. Astfel, Polus Center Cluj va deveni VIVO! Cluj, Maritimo Shopping Center Constanța își va schimba numele în VIVO! Constanța, Pitești Mall va deveni VIVO! Pitești și Gold Plaza Baia Mare se va numi VIVO! Baia Mare. Implementarea noului brand în centrele comerciale complet închiriate, cu o suprafață totală de 147.000 metri pătrați, va fi finalizată în 2017.

Procesul de rebranding va presupune schimbarea identității vizuale și modernizarea spațiilor interioare, precum zonele comune sau zonele pentru servit masa. Prima etapă include modificarea completă a identității vizuale a zonelor exterioare din cele patru centre comerciale și va fi finalizată în luna noiembrie 2016. Ulterior, vor urma modernizări ale zonelor interioare din toate centrele, inclusiv în zona de food court din VIVO! Cluj.

„Ne concentrăm pe consolidarea brandurilor în cadrul portofoliului nostru, întrucât acestea reprezintă un avantaj competitiv clar pentru o companie imobiliară ce deține câteva sute de proprietăți în Europa”, a spus Dietmar Reindl, Chief Operating Officer la IMMOFINANZ.

Polus Cluj are o suprafață închiriabilă: 63.000 metri pătrați și peste 250 de chiriași,  branduri comerciale, de divertisment și restaurante, precum: Carrefour, H&M, C&A, Zara, Decathlon, Bershka, New Yorker, Mango, Cinema City. Principalul competitor în piața locală este, deocamdată, Iulius Mall, centrul comercial din cartieul Gheorgheni controlat de Iulian Dascălu.

Proprietățile de retail ale IMMOFINANZ în România au o suprafață închiriabilă totală de 147.000 metri pătrați, echivalentul a 12,4% din portofoliul total de retail al companiei. Astfel, IMMOFINANZ se situează printre primii cinci proprietari locali în ceea ce privește dimensiunea portofoliului. Centrele comerciale sunt în prezent închiriate în totalitate și au fost vizitate de peste 25 milioane de persoane în 2015.

IMMOFINANZ este o companie imobiliară comercială care își concentrează activitatea pe segmentele de retail și birouri în opt pieţe principale din Europa: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Moscova. Principala activitate a IMMOFINANZ include managementul și dezvoltarea de proprietăți

Conform informațiilor din piață, proprietarii complexului comercial pregăteau încă din 2013 intervenții pentru transformarea centrului din Florești (interior și exterior) și chiar au lansat în acest sens un proces de selecție de proiecte. Planurile au fost ulterior suspendate, după o decizie de instanță care i-a pus pe proprietarii austrieci ai Polus în poziția de a putea rămâne fără terenul de sub mall, într-un proces cu Agroindustriala, fostul proprietar al terenului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu