Închide

Dirijoare de origine chineză la pupitrul Filarmonicii Transilvania, susține concert mâine, prima dată în România

Cultură by Actual de Cluj - feb. 09, 2023 0 218

Dirijoarea de origine chineză Linhan Cui, alături de pianistul român Daniel Ciobanu și Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, într-un concert despre care instituția de cultură spune că e ”de excepție”, mâine seară.

Concertul susținut de dirijoarea Linhan Cui e programat mâine seară la ora 19 la Colegiul Academic și programează lucrări de Serghei Prokofiev – Concertul nr. 3 pentru pian în Do major, op. 26, și de Antonín Dvořák – Simfonia nr. 7 în re minor, op. 70. Linhan Cui se află pentru prima oară în România și va urca pe scenă alături de Orchestra Filarmonicii și de Daniel Ciobanu, unul dintre cei mai apreciați tineri pianiști români, care revine la Cluj după aproape patru ani. Experiența artistică a lui Linhan include spectacole cu mai multe orchestre importante din lume, printre care Orchestra Simfonică din Baltimore, Orchestra Simfonică Națională Daneză și Orchestra Simfonică Coreeană.A fost asistentă a mai multor dirijori de renume mondial, printre care Leon Fleisher și Xian Zhang, și a participat la pregătirea a peste cincizeci de concerte cu orchestre din întreaga lume.

Linhan s-a născut în Shenyang, China, și a început să studieze pianul de la patru ani. A debutat ca dirijoare la 18 ani, fiind studentă a Conservatorului din Xinghai. În prezent artista urmează studiile doctorale în dirijat de orchestră în cadrul Școlii de Muzică ”Jacobs” a Universității din Indiana. Este deținătoarea unui masterat în muzică la Conservatorul Peabody din Baltimore.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu