Închide

Directorul medical al spitalului județean din Cluj: de ce testele de la Urgențe ale șoferului care a provocat un accident grav pe DN1E60 au arătat că a consumat droguri

Actualitate by Actual de Cluj - ian. 25, 2019 1 496

Directorul medical al spitalului județean din Cluj Adela Golea explică de ce în cazul tragicului accident din urmă cu trei zile de pe DN1E60 analizele de la Urgențe au arătat că șoferul era drogat, în vreme ce analizele ulterioare de la Institutul de Medicină Legală au arătat că acesta, de fapt, nu consumase stupefiante.

„În UPU (Unitatea de Primire a Urgențelor-n.red.) în departament pentru a fluidiza fluxul pacienților există aparate point of care care sunt calitative. Pe acel aparat se dozează zece clase de substanțe, dar asta nu înseamnă că dacă acea substanță a ieșit pozitivă e într-adevăr unul dintre droguri sau e o substanță sintetică ce are molecula asemănătoare cu drogul respectiv. După aceea se duce la dozare cantitativă, care se face în UPU numai din urină, nu am dozat nimic din sânge pentru că nu avem aparate care fac acest lucru. Aparatele point of care lucrează cu niște teste rapide, sunt ca un fel de carduri, cum avem și la telefon, dar sunt diferite. În card se introduce cu pipeta, se citește și se scoate cardul. Nu e aparat ca laboratorul care lucrează cu un etalon care se verifică în fiecare dimineață. Ele sunt controlate periodic de firmă și atât, nu au această parte, etalonarea cu martori, cum au laboratoarele mari”, a arătat Golea într-o conferință de presă. Aceasta explică cum în cazul șoferului analiza a arătat că acesta consumase stupefiante: „sunt molecule care seamănă cu moleculele de substanțe pe care le urmărim, care ies pozitive. Pot ieși și fals pozitive și fals negative dar acest procent există pe toate aparatele, chiar și pe cele care sunt foarte bune. Atunci dacă se suspicionează că există o anumită patologie se schimbă metoda, se dozează și printr-o altă metodă. Noi nu putem aștepta șapte zile ca să faci o selecție completă și atunci mergem pe aceste teste rapide. Nu este vina nimănui și nu se întâmplă nimic”.

Citește și:

Un șofer drogat provoacă accident pe cel mai periculos drum din Cluj, pasagera din dreapta moare în accident

Poliția: șoferul care a provocat un accident mortal pe DN1E60 nu se afla sub influența drogurilor

Un comentariu

  1. De fapt, cred ca e o actiune in urma reactiilor care indemna lumea sa nu doneze singe pentru baiat. Si atunci s-a gasit solutia : nu era drogat , nu era baut, haideti de donati singe. Dar TERIBILIST era ? Se stie doar ca e ceva normal sa bagi viteza noaptea la 3 cu draguta linga tine in masina sport. Apropo, cam ce a fost in mintea parintilor sa cumpere unei fete de 18 ani o masina sport ( ma gidesc ca avea carnet totusi ) ? Daca tot ai bani si vrei ca fiica ta sa epateze , de ce nu ai lua un Mini Countryman – e pentru doamne , e scumpa, e chic.

Scrie un comentariu