Închide

Directorul Institutului Național al Patrimoniului, Ștefan Bâlici, înlocuit din funcție / Arhitecţi şi ONG-uri cer demisia ministrului Culturii

ActualitateSinteză știri naționale by Actual de Cluj - feb. 17, 2022 0 397

Cunoscut pentru implicarea sa în procesul introducerii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, Ștefan Bâlici a fost schimbat de la conducerea Institutului Național al Patrimoniului, prin decizia actualului Ministru al Culturii, Lucian Romașcanu.

Ștefan Bâlci a anunțat miercuri pe Facebook că a fost schimbat din funcție și că nu știe „nici motivele și nici analizele pe baza cărora a fost luată această decizie”.

„Am aflat în seara aceasta că Ministrul Culturii a numit un nou director general la Institutul Național al Patrimoniului, cu începere din data de 23 februarie, când mandatul meu interimar la conducerea institutului încetează.
Nu am alte detalii, nu cunosc nici motivele și nici analizele pe baza cărora este luată această decizie”, a scris pe Facebook Ștefan Bâlici, conform g4media.ro

Suntem stupefiaţi de înlocuirea din funcţie a domnului arhitect Ştefan Bâlici de la conducerea Institutului Naţional al Patrimoniului, un profesionist dedicat care a susţinut întotdeauna proiectele dificile, a construit neîncetat instrumente, programe şi strategii prin care susţinerea patrimoniului să devină accesibilă în cercuri cât mai largi. Sub conducerea lui Ştefan Bâlici, INP a devenit o instituţie a statului transparentă, dinamică, modernă. Pro Patrimonio se raliază tuturor vocilor din domeniu ce susţin păstrarea în funcţie a domnului Ştefan Bâlici şi demisia ministrului culturii, Lucian Romaşcanu. Instituţiile statului nu vor funcţiona niciodată în slujba interesului public câtă vreme vor fi conduse de oameni fără competenţe profesionale relevante în domeniile pe care le conduc”, a scris Pro Patrimonio.

„Printre multele dezastre ministeriale recente, bifăm azi (încă) unul la Cultură. S-a oficializat eliminarea lui Ştefan Bâlici, managerul Institutului Naţional al Patrimoniului, uneltită demult şi dezlănţuită procedural în toamna anului trecut prin acordarea unor punctaje ridicole la o „evaluare” a managementului. În ultimii ani, am participat în comisia de evaluare de două ori – am început cu responsabilitate şi le-am încheiat cu nădejde şi liniştea că măcar acolo merg lucrurile spre bine în ţara asta. Nu pot accepta că acea activitate a fost evaluată ca nesatisfăcătoare de către un minister care se târâie în proceduri îmbâcsite şi impotenţă cronică. Competenţa deranjează”, a scris Alexandru Gavozdea, preşedinte Ordinul Arhitecţilor din România (OAR).

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare