Detalii în scandalul perchezițiilor de la Poliția din Cluj, unde vizat e chiar șeful Poliției: ar fi cerut falsificarea unor procese-verbale, ar fi condus pe cu viteză excesivă în timp ce, în acte, apare că soția acestuia s-ar fi aflat la volan
Actualitate by Actual de Cluj - iun. 17, 2024 0 269
Șeful Inspectoratului Județean de Poliție, Mihai Rus, e acuzat că ar fi pus agenții de Poliție să modifice un proces verbal, prin care ar fi scăpat de sancțiune
Potrivit unor surse Antena 3 CNN, ar fi vorba despre acuzații de instigare la abuz în serviciu, dar și de infracțiune de fals în acte. Sursele citate au declarat pentru Antena 3 CNN că șeful Poliției Cluj ar fi beneficiat de falsificarea unor procese verbale, după ce ar fi condus pe o porțiune de drum cu o viteză excesivă de 120 km/h, în timp ce, în acte, apare că soția acestuia s-ar fi aflat la volan.
Agenții de la Poliția Rutieră ar fi cei care ar fi falsificat actele.
Citește și:
