Închide

„Desenatorii” de Crăciun din Piața Mihai Viteazul: de ce vom avea bulgări în singurul loc cu concurs din oraș

Actualitate by Kristina Reştea - oct. 30, 2015 0 772

Piața Mihai Viteazul, loc din centrul orașului populat cu un cinematograf și cu un domnitor, piața prinsă în încâlceli de trafic auto și aflată de câțiva ani în așteptarea unui concurs de proiecte pentru reamenajare va arăta un pic altfel în decembrie. După ce în anii precedenți perioada sărbătorilor de iarnă a fost prilej de dezbateri și critici privind cantitatea de lumini și culori aruncate prin oraș, fără vreun concept, piața cu cinematograf va fi decorată în acest an în urma unui concurs propus din sfera privată. Responsabilii de proiectul desemnat câștigător au explicat pentru Actualdecluj.ro cum au gândit „bulgării” luminoși pentru dificila piață centrală a orașului.

Inițiativa de concurs aparține echipei Daisler Print House, iar proiectul este derulat în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca și Asociația Plai. Nouă proiecte au avut de analizat membrii juriului, în urma lansării competiției, care s-a limitat doar la Piața Mihai Viteazul – „spațiu cu potențial din Cluj-Napoca și cu o vizibilitate extrem de mare la nivelul orașului”, consideră organizatorii. Ideea câștigătoare aparține clujenilor Diana Siminic și Barbu Precup, cu proiectul “Snowballs”, care va popula piața cu bulgări albi și luminoși. La intrarea în piață, dinspre intersecția străzilor Horea și Regele Ferdinand, va fi amplasat un brad, ce va fi ornat în concordanță cu proiectul, dar și spațiul fântânii arteziene va fi utilizat și iluminat.

 

castigatorii si globul

Diana Siminic, Barbu Precup și un prim glob. Sursa foto: Daisler Print House

 

„Am propus o amenajare cât de simplă, monocromă, pentru a nu încărca prea mult spațiul urban. Insula nefolosită din centrul pieței e deocamdată un spațiu gol și neatractiv, pe care am simțit nevoia să îl populăm. Astfel, am amplasat bulgării luminoși de mari dimensiuni pentru a atrage atenția și pentru a stârni curiozitatea clujenilor”, a precizat Diana Siminic. Ar merge bulgării și în alte piețe? „Bulgării propuși de noi, sfere simple, albe, luminoase, ar putea merge oriunde. Doar că fiecare piață în parte merită să-i fie studiat caracterul și eventual adaptată ideea”, consideră Diana.

Amintim că Piața Mihai Viteazul este unul dintre locurile orașului care așteaptă de mult timp un concurs de soluții pentru reamenajare. Partenerii de la Ordinul Arhitecților filiala Transilvania au realizat chiar și tema de proiect pentru un astfel de concurs, însă ulterior demersurile au fost suspendate, până la finalizarea litigiului dintre primărie și compania portugheză Cogedir, care urma să realizeze aici un parking subteran. Cum cred noii „decoratori ai locului că ar putea fi folosită mai bine zona? „În ceea ce privește Piața Mihai Viteazul, credem că aceasta ar putea funcționa mai bine dacă spațiul central nu ar fi total separat de fronturile pieței și dacă ar exista o suprafață mai largă destinată evenimentelor, așa cum există în Piața Unirii”, e de părere Diana Siminic.

 

Vezi cum arată celelalte propuneri din concurs:

Juriul concursului a fost format din trei arhitecți – Ligia Subțirică (arhitect-șef al municipiului), Răzvan Luca și Dan Clinci – dar i-a inclus și pe rectorul Universității de Arte și Design Radu Solovăstru, cărora li s-a alăturat la „judecată un brand architect – Beni Pop, un instagrammer – Mihail Onaca, fondatorul unui site de entertainment Gabriel Aldea, și managerul Daisler Print House, cea care a organizat și concursul, Dani Daiszler.

„Ideea proiectului în sine este excepţională. Sperăm ca anul următor să fie mai multe propuneri şi făcute cu o rigurozitate mai mare. Din păcate, multe din idei erau superficial prezentate sau facute parcă „pe fugă”. Dacă ideile câştigătorului vor fi implementate cu succes, sunt convins că data viitoarele planşele vor fi mult mai elaborate şi complete”, crede Răzvan Luca, membru în juriu.

Planșa cu propunerea câștigătoare:

plansa de castigatori

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.