Închide

De mâine încep Zilele Clujului. Cum schimbă circulația în centrul orașului

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - mai 18, 2016 0 341

Mai multe restricții de circulație vor intra în vigoare începând de mâine în centrul orașului, având în vedere că vor începe Zilele Clujului. Restiricțiile vor fi în vigoare pe tot parcursul celor patru zile cât durează evenimentul.

AICI DESPRE PROGRAMUL ȘI EVENIMENTELE PROGRAMTE ÎN ORAȘ ÎN CELE 4 ZILE CÂT DUREAZĂ FESTIVALUL DEDICAT ZILELOR ORAȘULUI: 

Ce poți face la Zilele Clujului. 100 de evenimente în 25 de locuri din oraș

Potrivit unui anunț făcut de primărie, începând de mâine, circulația rutieră va fi închisă în Piaţa Unirii, străzile Napoca, Universităţii şi B-dul Eroilor, după următorul program:

  • joi, 19 mai 2016, între orele 20.30- 23.00
  • vineri, 20 mai 2016, între orele 17.00 -23.00
  • sâmbătă, 21 mai 2016, între orele 18.00 -23.00
  • duminică, 22 mai 2016, între orele 18.00-23.00.

Pe latura vestică a Pieței Unirii circulația rutieră va fi închisă pe tot parcursul Zilelor Orașului, până luni, 23 mai 2016, ora 06.00.

Accesul mașinilor va fi restricționat și pe străzile Mihail Kogălniceanu, Emmanuel de Martonne și Hermann Oberth începând de miercuri, 18 mai 2016, ora 22.00 până luni, 23 mai 2016, ora 10.00.

Sâmbătă, 21 mai 2016, între orele 17.00-18.00, va avea loc parada ”Zilelor Municipiului Cluj-Napoca”, pe următorul traseu: strada Napoca – Piața Unirii – Bd. Eroilor, cu restricționarea totală a circulației rutiere și Piața Avram Iancu – Bd. 21 Decembrie 1989, cu restricționarea parțială a circulației rutiere.

„Ne cerem scuze participanților la trafic pentru disconfortul creat şi îi rugăm să se conformeze reglementărilor temporare de circulaţie”, au conchis reprezentanții Biroului Mass media al primăriei. 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu