Închide

De ce au fost schimbate criteriile privind organziarea cursurilor online: „E nevoie să facem orice pentru a nu bloca spitalele”

ActualitateEducaţieSănătateTop News by Actual de Cluj - ian. 14, 2022 0 303

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a explicat de ce s-a renunţat la a mai lua în calcul gradul de vaccinare al personalului din şcoli, în decizia prvind organizarea cursurilor online sau cu prezenţă fizică, el arătând că, în contextul variantei Omicron, care afectează şi persoanele vaccinate, „a fost necesară schimbarea strategiei cu privire la modul de funcţionare a şcolilor”,

„Pragul de 60% vaccinare a personalului din învăţământ a fost un indicator foarte bun atâta vreme cât el a putut să accelereze procesul de vaccinare a personalului din învăţământ, suntem la peste 70% grad de vaccinare a personalului din învăţământ la nivel naţional. Avem 2838 de şcoli şi grădiniţe în care gradul de vaccinare era sută la sută din 17.631. 14.000 erau peste 60 la sută. Asta arată responsabilitatea profesorilor, învăţătorilor, educatorilor faţă de siguranţa sanitară. Dar acum odată cu specificul acestei variante Omicron, care din păcate afectează şi persoanele vaccinate, a fost necesară schimbarea strategiei cu privire la modul de funcţionare a şcolilor”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, joi seară, la B1 Tv, citat de news.ro

Cîmpeanu a precizat că în luarea deciziei privind funcţionarea şcolilor a fost introdus ca indicator gradul de ocupare a paturilor de spital pentru pacienții cu COVID, pentru că este important să nu existe presiune asupra sistemului medical şi să nu se creeze blocaje cu privire la capacitatea de spitalizare.

„E nevoie să facem orice pentru a nu bloca spitalele. În acest orice, din păcate, am înţeles că trebuie să facă parte şi intrarea în online a şcolilor şi grădiniţelor, în judeţul respectiv”, a subliniat ministrul.

Reamintim că, joi seara, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis să schimbe criteriile care determină trecerea școlilor în sistem online. Acest lucru va depinde de gradul de ocupare al paturilor pentru pacienții cu Covid-19, într-un județ. Elevii vor învăța de acasă dacă în județ rata de ocupare a paturilor din spitale este de peste 75%.

Sursa: foto ISJ Cluj

Nici un comentariu

Scrie un comentariu