Închide

Curtea de Apel Cluj o apără pe judecătoarea care a lăsat liber un presupus violator pentru că nu a emis mandatul de arestare la timp: a fost sesizată cu câteva minute înainte de expirare. Mandatul, emis după 3 ore de deliberare

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 03, 2023 0 270

Judecătoarea de drepturi și libertăți din cauza căruia un presupus violator a fost lăsat liber căci a expirat mandatul de reținere și nu a fost emis cel de arestare preventiv a fost notificată cu puțin timp înainte de expirarea mandatului, arată Curtea de Apel Cluj – dar suspectul a fost audiat în intervalul celor 24 de ore de reținere, atât doar că judecătoarea s-a retras pentru deliberare ore bune.

Conform datelor Curții de Apel Cluj soluţionarea propunerii de arestare preventivă în şedinţa camerei de consiliu s-a făcut în prezenţa inculpatului, audiat între ora 13 și 13.07, deci în interiorul duratei reţinerii, după care judecătorul de drepturi și libertăţi s-a retras pentru deliberare, pronunţarea hotărârii având loc la ora 16. ”Între timp inculpatul a fost liber să plece având în vedere că la ora
13:15 a expirat măsura reţinerii, iar legea nu prevede ca activitatea de deliberare şi de pronunţare a hotărârii, deci soluţionarea  propriu-zisă a propunerii, să aibă loc în interiorul celor 24 de ore ale reţinerii”, arată Curtea de Apel Cluj. Nu se știe de ce a fost nevoie de trei ore pentru deliberare, în acest context.

În şedinţa camerei de consiliu din 2 februarie 2023, Judecătoria Dej – Completul Judecătorului de drepturi şi libertăţi, legal constituit în cauză, a soluţionat favorabil propunerea de luare a măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile faţă de inculpat, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej în dosarul de urmărire penală nr. 106/P/2023, pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Înregistrarea dosarului de parchet împreună cu referatul cu propunerea de arestare s-a făcut la serviciul de registratură al Judecătoriei Dej în 2 februarie la ora 12.39, adică ieri, cu câteva zeci de minute înainte de expirarea mandatului de reținere. La ora 12:43 cauza astfel formată a fost repartizată judecătorului de drepturi şi libertăţi Candidia Laura Mărginean-Cătinean, care a stabilit prin rezoluţie ora 13 pentru soluționarea propunerii.

Curtea de Apel arată că în astfel de cazuri codul de procedură penală instituie obligaţia sesizării judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin șase ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia. ”Datele prezentate anterior şi care rezultă din evidenţa informatizată a instanţei arată faptul că sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi a avut loc cu numai 54 minute mai devreme de expirarea măsurii reţinerii”, arată purtătorul de cuvânt al Curții de Apel, Carmen Pop.

Aceasta spune, pentru actualdecluj.ro, că un proces deliberativ de trei ore nu este unul neobișnuit. ”Evident această grabă a fost î detrimentul studierii dosarului”, spune ea cu referire la faptul că dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței doar cu puțin timp înainte de expirarea mandatului de reținere. ”Doamna judecător a dat soluția la ora 16. Este evident că între ora ședinței și momentul pronunțării hotărârii au durat vreo trei ore. Depinde de om, dar probabil că (inculpatul-n.red.) tot așa ar fi plecat și dacă dura mai puțin. Fiecare judecător are proces deliberativ poprriu. Ca notă generală, trei ore nu e mult”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu