Închide

Curtea de Apel Cluj dispune deschiderea procedurii falimentului companiei Băi Boghiș, unde sunt acționare Lia Stanca și Elena Udrea 

ActualitateTop News by Actual de Cluj - ian. 18, 2022 0 455

Curtea de Apel Cluj a dispus deschiderea procedurii falimentului companiei Băi Boghiș SRL, aflată în insolvență și deținută de Elena Udrea cu 50%, Lia Stanca, cu 10% și Nadine Stanca (fiica Liei Stanca), cu 40%, potrivit deciziei instanței, citată de G4media.ro.

Curtea de Apel Cluj a luat această decizie la cererea companiei Construcții Erbașu, care vrea să își recupereze mai repede creanța de peste 6,6 milioane de lei deținută la Băi Boghiș după ce a modernizat stațiunea în 2013.

”Admite apelul declarat de SC Construcții Erbașu SA împotriva sentinței civile nr. 903/2021 pronunțată la data de 22.10.2021 de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 135/84/2019 pe care o anulează și trimite cauza judecătorului sindic pentru a deschide procedura falimentului debitoarei SC Băi Boghiș SRL. Fără cheltuieli de judecată. Decizia este definitivă si executorie. Pronunțată în ședința publică din data de 17 ianuarie 2022 prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei”, este decizia CA Cluj.

Compania lui Erbașu a contestat decizia judecătorului sindic Claudiu Rareș Podar de la Tribunalul Sălaj care confirmase planul de reorganizare judiciară a societății Băi Boghiș. Construcții Erbașu se considera creditor defavorizat.

Potrivit avocatului lui Erbașu, creditorii ”primesc mai mult prin intrarea în faliment decât prin aşteptarea implementării planului” de reorganizare judiciară, se arată în deciziile instanțelor publicate în buletinul procedurilor de insolvență.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu