Cum văd arhitecții mici schimbarea prin arhitectură la ei acasă și ce spun arhitecții mari despre ei
ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - nov. 25, 2019 0 1902
Castele în paragină din Transilvania se transformă în centre de turism sau hub-uri pentru încurajarea specificului local sau a practicării activităților culturale. O piață celebră care reunește clădiri istorice în centrul Ploieștiului primește noi corpuri și o piațetă publică. Cartierul Între Lacuri din Cluj-Napoca sau cel mai mare cartier din Târgu Mureș, Tudor, sunt restructurae și transformate în locuri pentru oameni. Zone industriale din Cluj, Satu Mare sau alte localități primesc funcțiuni de locuițe, de centre de recalificare sau centre de cercetare, cu accent pe experiment sau inovare. Totul, sub mâna absolvenților de ahitectură de la Cluj care și-au adus adus lucrările teoretice prin care și-au făcut botezul ca arhitecți în fața organizației profesionale formată din colegii experimentați.
Le-am pus și noi întrebări juraților Șerban Țigănaș și Dan Domșa, arhitecți cu funcții în organizațiile profesionale ale arhitecților, ca să aflăm cum putem să receptăm generația proaspătă de tineri arhitecți.
Un centru de producție a lânii propus de Sorin Silaghi în satul Poieni din comuna Pietroasa (Timiș) prin integrarea unei case vechi într-o arhitectură contemporană pentru a salva activitățile tradiționale din respectiva zonă caracterizată ca una depopulată, a stârnit întrebări privind calitatea interioară a spațiului, mobilierul specific sau felul în care se lucrează cu lumina. „Țesătoria este inspirată din unele contemporane, iar atelierul se referă la toate fazele de preluncrare a lânii”, a fost răspunsul care a nemulțumit la prima vedere juriul.
Studenții absolvenți își fac de obicei diplome alegând să intervină fiecare în comunitățile de unde provin, după cum chiar ei au explicat. Șase jurați au stat la masă în Muzeul Etnografic al Transilvaniei și au jurizat tineri arhitecți plus planșele lor cu propuneri ambițiose de proiecte. Ca să-i pregătescă pentru viața de arhitect cu clienți și proiecte.
Un centru de cartier și o restructurare a zonei Între Lacuri din Cluj-Napoca propusă de Andreea Melisa Mureșan în 2019 a concurat cu un cartier posibil propus de Raluca Sabău în cel mai mare cartier din Târgu Mureș, cartierul Tudor Vladimirescu.
La Cluj, Andreea Melisa Mureșan, locuitoare în cartierul Între Lacuri a căutat un limbaj urbanistic ca să răspundă la problemele identificate prin discuțiile cu oamenii care trăiesc aici – singuranța precară din cartier, parcări insuficiente, lipsa spațiilor de plimbare. A propus o clădire transparentă pentru un centru de cartier, demolarea garajelor, a mutat parcările în subteran, a făcut o pistă de biciclete de-a lungul lacului din zonă. Juriul a vrut să știe profilul și preocupările locuitorilor, ce soluții ar putea preveni ca oamenii să nu își mai adjudece spațiul de lângă bloc ca fiind numai al lor, dacă există corespondență între nevoile de parcare cu locurile propuse în subteran sau dacă propunerile sale pot fi replicate și în alte cartiere. „Un spațiu comun și reguli de utilizare pot duce în timp la rezolvarea problemelor din curtea blocurilor”, consideră tânără arhitectă. Ea a spus că a rezolvat problemele privind siguranța prin eliminarea zonelor de garaje, a spațiilor unde nu se întâmplă nimic, a generării de activitate în curțile nefolosite dar și că anumite abordări pot fi folosite și în alte cartiere, mai ales cele de salvare a spațiului public și redare a sa locuitorilor. A mai fost întrebată despre relația cu apa despre care a spus că a mizat pe o abordare mai puțin invazivă și destinată oamenilor din cartier.
Raluca Sabău a propus un cu totul alt limbaj.
„Peste 10 ani grădinile comunitare nu vor mai fi o utopie”, i-a răspuns ea unui jurat care își exprimase la alt proiect părărea. „Sunt 3 milioane de locuințe comuniste care se îmbracă acum cu PVC și termopane, dar care și-au atins termenul de valabilitate, au gărduleț care le îngrădesc, mașini care ocupă spațiul public. Am propus un cartier posibil în Târgu Mureș, în cel mai mare mare cartier comunist, Tudor Vladimirescu. Am propus reutilizarea unei centrale termice nefolosite și a două clădiri de spații comerciale și birouri. Ne-am întrebat ce facem cu aceste blocuri comuniste și dacă nu este deja suficient polistiren pus pe ele și am găsit o soluție care să mărească spațiile, să crească valoarea imobiliară, o soluție prin care utilizăm transparența și venim cu reabilitatea structurală și energetică a unui bloc”, a mai explicat arhitecta. Ea a spus că după ce a realizat proiectul de diplomă în 2018, a organizat împreună cu Asociația Unda Verde a arhitectului Romeo Cuc, zilele cartierului Tudor Vladimirescu, unde a dus macheta cu propunerea făcută.
„S-a montat o schelă cam urâțică, dar cred că i-am făcut să înțeleagă pe locuitori sau să își schimbe perspectiva. Acțiunile au avut o componentă și educațională, cu copiii de 7-12 ani chemați să imagineze fațade de blocuri comuniste. Apoi a venit premiul pentru locuința socială (proiectul Memonics care a reprezentat România la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2018 – n.red.)”, a mai spus Sabău. Juriul a vrut să știe ce spune administrația de inițiativă și a aflat că nu sunt așa de sceptici, dar că sunt interesați cât costă. Sabău a mai spus că intenția sa, alături de cei din asociația amintită, este să creeze o masă critică în România prin care cererea de spațiu public bun să vină direct de la oameni, printr-un site creat special pentru acest proiect.
Luiza Maria Azamfirei a militat pentru o arhitectură incluzivă printr-o popunere de refuncționalizare și extindere a unui castel din localitatea Ilia Hunedoara, castel care ar urma să devină un centru de turism și producție a mierii de albine prin construcția unor noi corpuri și legarea tuturor clădirilor printr-un pasaj. Acesta din urmă a stârnit întrebările și criticile juriului. Ahitecții mari au mai observat lipsa unor propuneri de utilizare a podurilor clădirilor dar și a unor spații de cazare și de legătură a turiștilor cu satul propriu-zis unde este propus centrul.
Roxana Popescu și-a prezentat studiul de reabilitare spațială și socială a unui cvartal din Lona, Petrila, prin amenajarea unui centru comunitar cu grădini de legume pentru locuitorii despre care spune că au ca loc de întâlnire doar băncile din fața blocului. Ea a popus prin reoganizarea parcărilor și a spațiilor de întâlnire dintre blocuri, dar și reabilitarea imobilelor. Fiind o zonă minieră, juriul a fost nemulțumit că proiectul nu generează funcțiuni care să aducă locuri de muncă sau că nu utilizează apartamentele de la parter sau pe cele goale pentru a crește funcțiunile în zonă.
Cristina Talpoș a reconstruit Cazarma Husarilor din Oradea și a transformat-o într-un centru de colaborare creativă. Lavinia Rebeca Cociubei a făcut dintr-un castel din Sălaj, Wesselenyi-Bethlen de la Dragu, un centru cultural al comunității cu bibliotecă, bucătărie comunitară, sală de evenimente, afterschool, cazare, zonă de producție a sucului de mere. Dana Roxana Hosu a schimbat fața centrului satului Lechința din Bistrița-Năsăud și l-a transformat într-un loc de întâlnire al localnicilor. Alexandra Alina Temian a făcut un institut pentru robotică pe platforma industrială de la Carbochim Cluj.
Diana Verdeș a reactivat platforma industrială Mucart din Cluj și a propus locuințe chiar în turnul de apă. Despre ele a spus chiar că abordează locuirea experimentală având în vedere că suprafața apartamentelor poate fi mărită prin închiderea teraselor, iar juriul a fost neconsolat că nu a adus și alte măsuri în această direcție. Un institut de recalificare profesională în locul fabricii de textile Dantex din centrul municipiului Satu Mare i-a făcut pe jurați să obiecteze că timpul de recalificare propus de arhitectă pentru o astfel de funcțiune unde cursanții să se învețe meserie mai repede este nerealist.
Propunerea de modernizare a pieței centrale agroalimentare din Ploiești, clădire monument, prin continuarea ei cu un corp nou de clădire și o piațetă publică concomitent cu mutarea parcărilor într-un corp nou și amenajarea în incintă a unui hostel, propunere venită din partea lui Ștevan Victor-Ioan, a fost catalogată drept curajoasă, chiar dacă cei din juriu simțeau că e prea puțină lumină la interior sau prea mare înghesuială.
22 de proiecte de diplome au fost înscrise la Bienala de Arhitectrură Transilvania organziată de arhitecții din filiala Transilvania a Ordinului Arhitecților din România (BATRA 2019). Din ele, 14 proiecte au fost selectate și pentru o prezentare în fața unui juriu format de arhitecți clujeni sau profesori la Facultatea de Arhitectură.
Le-am pus și noi întrebări juraților Șerban Țigănaș și Dan Domșa, arhitecți cu funcții în organizațiile profesionale ale arhitecților ca să aflăm cum trebuie să receptăm generația proaspătă de tineri arhitecți.
Ce spun proiectele de diplomă prezentate la BATRA despre școala de arhitectură clujeană?
Șerban Țigănaș: Școala de arhitectură de la Cluj se transformă. Proiectele de diplomă adoptă tematici propuse de autori, care sunt din ce în ce mai orientate către ceea ce nu există, completând o realitate destul de săracă în inițiative arhitecturale. Proiectele sunt din ce în ce mai mult orientate către social, către regenerarea mediului construit existent, a cartierelor și a localităților care decad în urma migrației. În același timp sunt interesați de patrimoniul arhitectural care nu este valorificat, căutând soluții sustenabile.
Fetele se înscriu la concursuri, băieții…
Șerban Țigănaș: România este una dintre țările europene în care există mai multe arhitecte decât arhitecți, ca în Franța spre exemplu. În rândul studenților această disproporție este și mai pregnantă. Probabil că explicația stă în legătura dintre sensibilitate și creativitate pe de o parte, pe care mizează tinerele care optează pentru arhitectură și în transformarea profesiei de arhitect, care devine din ce în ca mai mult împinsă spre birou și deposedată de responsabilitățile de pe șantier, ceea ce o face mai accesibilă naturii feminine.
Ce fel de proiecte vor face peste 10 ani arhitecții înscriși în competiție?
Șerban Țigănaș: Probabil că cei care au avut curajul să se expună în competiție și să aloce resurse pentru aceasta vor participa la concursuri de arhitectură, care provin în cea mai mare măsură din sfera proiectelor publice. Bineînțeles că aceasta va fi posibil dacă administrațiile vor încuraja concursurile de arhitectură. Arhitecții vor aborda acele proiecte care vor reflecta comanda publică și pe cea privată, pentru că în lumea reală ei nu propun și nu își pot alege temele, ca în școală.
Cum gândesc și cum comunică acești tineri arhitecți?
Șerban Țigănaș: Eșantionul de proiecte intrate în competiție, expuse și prezentate, realizate în ultimii doi ani, reprezintă un procent de circa zece la sută din numărul absolvenților de la școala clujeană. Au fost doar două proiecte ale unor autori care au absolvit facultăți din alte părți. Vorbim despre cei mai buni absolvenți, care nu reprezintă numeric o majoritate. Modul în care gândesc este creativ, contextual, echilibrat și orientat către nevoile societății și nu către ambițiile comerciale ale dezvoltatorilor sau cele autoritare sau populiste ale politicienilor ajunși la putere. Se poate observa și calitatea comunicării acestor tineri absolvenți prin vizualul utilizat în proiecte și prin discursul de prezentare și argumentare.
