Închide

Cum și-au deschis doi frați din Cluj o afacere cu doar 5.000 euro în ciuda piedicilor Primăriei

EconomieTop News by Mihai Prodan - dec. 14, 2015 2 16395

Doi frați de doar 25 și 20 de ani și-au deschis o afacere neobișnuită, în ciuda piedicilor puse de Primăria Cluj-Napoca.
Liviu Miclea (25 ani) și fratele său Paul (20 ani) servesc pe rând la geamul micii afaceri deschise în urmă cu o lună în cartierul Mănăștur: vând cafea la pachet dintr-un chioșc în formă de pahar de cafea la pachet. Conceptul e unul neobișnuit iar Liviu Miclea spune că l-a înregistrat la OSIM – după acest pahar vrea să mai deschidă cel puțin zece.
În schimb, oftează, afacerea ar fi trebuit să pornească cu un an mai devreme – a cerut Primăriei Cluj-Napoca un certificat de urbanism, căci pentru o construcție cu amprenta la sol de un metru și jumătate e, se pare, nevoie și de așa ceva. Surpriză:  nu a putut obține certificatul pentru că în noul PUG e interzisă orice activitate comercială din rulote, pe spațiul public – iar chioșcul său în formă de pahar de cafea, și fără roți, a fost asimilat birocratic acestora. A deschis procese, dar până când acestea nu vor fi soluționate a găsit ideea de a amplasa chioșcul pe spațiul privat. Așa se face că a deschis primul chioșc în Mănăștur în imediata vecinătate a trotuarului, dar pe spațiul privat al complexului comercial din cartier, iar pe următorul vrea să-l deschidă în mall, la Polus. Vinde cel puțin o sută de cafele pe zi – iar uneori chiar 150, iar un expresso costă 3 lei.

Înainte să deschidă această mică afacere Liviu Miclea era agent de vânzări în industria HoReCa. Vindea cafea către cafenele, dar spune că s-a săturat deoarece clienții erau neserioși: „lucram ca distribuitor de cafea, dar clienții erau neserioși, mințeau, nu plăteau; așa că am ieșit și am vrut să fac o cafenea, mi-a venit ideea să fac un chioșc în formă de pahar de cafea, nu văzusem nicăieri, am înregistrat tot conceptul, desenul și sigla la OSIM”, spune el.
Investiția în chioșcul în formă de pahar de cafea i-a costat pe cei doi frați 5.000 de euro, în special construcția și expresorul. Acum vor să-și recupereze banii cu ajutor de la Stat, căci firma înregistrată e una de debutanți – A&L Miclea Caffee SRL-D, pe care Statul o poate ajuta cu până la 10.000 de euro.

2 comentarii

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.