Închide

Cum se pregăteau de Paște gospodăriile din satul tradițional clujean în ”săptămâna patimilor”, înainte de Paște

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 14, 2025 0 43

Cum se pregăteau de Paște gospodăriile din satul tradițional clujean în ”săptămâna patimilor”, înainte de Paște.

”Săptămâna Patimilor, în care am intrat de astăzi, este una dintre cele mai încărcate perioade ale anului din punct de vedere spiritual și ritualic în satul tradițional românesc. Trăită cu profundă reculegere, această săptămână este, în esență, o perioadă de doliu și de tristețe, orientată spre curățenie și pregătire atât trupească, cât mai ales sufletească”, spun etnologii de la Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj.
Totodată, în satele de odinioară munca la câmp era oprită. Oamenii posteau, iar întreaga săptămână era consacrată rânduielilor ce preced sărbătoarea pascală. ”Până miercuri, gospodăriile trebuiau să fie pe deplin pregătite pentru întâmpinarea praznicului”, adaugă etnologii. ”Casele erau văruite proaspăt, semn al înnoirii și al luminii. Zestrea, păstrată cu grijă în lăzi și lăițere, era scoasă la soare, împrospătată, primenită, iar hainele noi de sărbătoare – obligatorii pentru fiecare membru al familiei – trebuiau să fie gata. Femeile se îngrijeau cu migală de curățenie: scoteau hainele de sărbători, le puneau la soare, apoi le reașezau cu grijă, strecurând printre ele crenguțe de busuioc și alte plante frumos mirositoare. Nu doar hainele, ci și obiectele din gospodărie erau supuse unei curățenii rituale. Blidele de lut dar și icoanele de glajă de pe pereți erau spălate și împodobite cu ștergare de sărbătoare. Până și fața casei, pavimentul din pământ bătut și muruit cu lut galben, era reîmprospătat”.

În imagine, o casă pregătită de sărbătoare, în satul clujean Orman, arhiva CJCPCT Cluj

Nici un comentariu

Scrie un comentariu