Închide

Cum îi răspune Mircea Cărtărescu rectorului UBB Ioan Aurel Pop care acuză „generația Facebook” că e formată din “roboți și marionete ușor de manipulat”

ActualitateTop News by Actual de Cluj - aug. 26, 2016 0 1535

Celebrul scriitor Mircea Cărtărescu îi răspunde rectorului celei mai mari universități din țară, Ioan Aurel Pop – cel care conduce universitatea „Babeș-Bolyai” – după ce acesta a acuzat generația tânără, pe care a numit-o „generația Facebook”, că e formată din “roboți și marionete ușor de manipulat”.

Iată ce a scris Cărtărescu pe contul său de Facebook în urmă cu puține momente:

Deși sunt departe de-a mai fi un om tânăr, am trecut și sper să trec și de-acum încolo cu mintea deschisă prin revoluția de paradigmă tehnologică și culturală prin care trecem toți. Departe de-a mă speria și irita, lumea rețelelor de socializare, a motoarelor de căutare, a marilor break-throughs științifice, a gadgeturilor electronice mă fascinează. Să vezi din tot miracolul lumii din ultimele decenii doar imbecilii de pe Facebook (care erau, slavă Domnului, destui și-n lumea cărții, a catedralelor și-a peșterilor și-or să fie tot atâția pe Proxima b, dac-o s-ajungem cândva acolo) înseamnă să iei un supărător produs secundar drept esența schimbărilor.
Îi înțeleg pe oamenii care-au trăit în utopia cărții (doar sunt unul dintre ei), le-nțeleg perplexitatea în fața tinerilor și-a unei lumi care nu mai seamănă cu cea de-acum două sau trei decenii, dar mie mi se pare că rareori a existat în lume atâta creativitate, atâta risipă de geniu științific, tehnologic și artistic ca astăzi. Nu cred că e bine să vedem doar pericolele noului fel de realitate (și post-realitate) în care trăim fără să înțelegem și speranțele de neimaginat altădată pe care ni le aduce.
Personal, nu cred că există o conspirație pentru idiotizarea tinerelor generații ca să fie manipulate mai ușor. Cred doar că omul se schimbă, cum s-a mai schimbat de câteva ori în istorie. Tinerii nu mai citesc la fel de mult ca părinții lor, poate, dar navighează în alte medii cu o dexteritate pentru mine uimitoare și inimitabilă. Puștiul meu scrie pe claviatură de trei ori mai repede ca mine, computerele n-au secrete pentru el, umblă pe skype, pe what’s up, pe you tube și pe alte chestii de zici că plutește și vă jur că nici el, nici colegii lui nu mi s-au părut vreodată imbecili spălați pe creier.
În plus, și mă opresc aici, noi, cei care-avem o vârstă, am avut șansa noastră în lume. Ne-am dat măsura în bine și-n rău. Astăzi sunt alții în punctu-n care-am fost noi acum mai multe decenii. Să nu vedem în ei decât o umanitate decăzută de la standardele noastre – vai, câteodată conservator-naționaliste – mi se pare un lucru urât și trist. Șansa lor e acum, și ei nu vor trăi și nu vor gândi ca noi, deși poate ne vor duce viața și gândurile mai departe.

Citește și:

Rectorul celei mai mari universități din țară despre generația Facebook: se lasă influențați de o elită malefică

Nici un comentariu

Scrie un comentariu