Cum i-au supărat armenii din Gherla pe comercianții de carne de miel din Dej și cum au vrut să se răzbune aceștia

Armenii au sosit la Gherla la sfârșitul secolului al XVII-lea, unde au cumpărat pământ și au pus bazele noului oraș Armenopolis, lângă cetatea Martinuzzi. Având în sânge spiritul de comercianți, armenii se foloseau de orice mijloc pentru a-și duce la bun sfârșit afacerile. Așa au ajuns să-i supere pe dejeni, după ce și-au făcut apariția la târgul lor și le-au dat peste cap socotelile.

Întâmplările sunt menționate în lucrarea monografică, „Dej – istorie și legendă”, semnată de Constantin Albinetz și Cristina Albinetz, apărută în 2014.

***

Pe timpul când s-au stabilit în Bistriţa și apoi, la inceputui veacului al XVIII-lea, în Gherla (Armenopolis), mai venea câte un negustor armean şi se stabilea in Dej.

Locuirea armenilor în oraş este admisă, dar cu condiţia respectării unor condiţii. El au fost tratati de autorităţi mai uman decât românii. În 12 iulie 1693, Zaharie Gorog a cerut dreptul de a locui in Dej. Cererea i s-a aprobat, cu condiţia ca „întru toate să se supună legilor orăşeneşti şi să asculte de hognojul oraşului, că nu-şi va mai urma secta, la botezuri şi alte ocaziuni nu va aduce preoţi de-ai lor, sub pedeapsa de 72 florini. Acesta este primul locuitor armean stabilit în oraşul Dej.

În august 1717, cu ocazia invaziei tătarilor, un armean bogat din Dej, pe nume Luca Milotai, este prins de aceștia și eliberat numai în schimbul unei sume mari de bani.

Oraşul Dej, fiind aproape de Gherla, era foarte frecventat de armenii de aici cu ocazia târgurilor de ţară. Apariţia lor pe la târguri însă, nu era deloc pe placul autorităţilor orăşeneşti, deoarece ei cumpărau toate mărfurile înaintea orăşenilor cu preţuri mari, exagerate câteodată, producând astfel scumpiri în oraş.

Plecând de la această situaţie s-au născut nemulţumiri între orăşeni şi s-au înaintat plângeri magistratului, împotriva armenilor. În 12 aprilie 1729, oraşul se vede obligat să adopte următoarea hotărâre: „Armenii să nu poată cumpăra înainte de orele 12, nici miei, nici alimente, nici să nu ducă nimic afară din oraş, până la plecare, sub pedeapsa de 12 florini”.

În anul 1759, din cauza plângerilor din partea cetăţenilor şi cu deosebire pentru igiena publică, nu se admitea armenilor legarea cailor în piaţă, şi dacă totuşi ar face-o „să li-se taie căpestrele şi funiile, cu cari sunt legaţi caii”. Hotărârea luată în 1729 a fost uitată după 20 de ani, deoarece armenii nu o mai respectau, cel puţin aşa deducem dintr-o decizie luată în 23 aprilie 1759, când magistratul se plânge că „multe vinituri şi streini, nebăgând în seamă hotărârile oraşului aduse mai demult, culeg mieii şi scumpesc zilnic, ba unii zic: şi eu sunt om ca oricare dejean, pentru aceea îndrumăm inspectorii de târg ca pe aceşti fel de oameni să-i reţină şi să le confişte marfa”. Tot cu aceasta ocazie, măcelarii sunt atenţionaţi să nu mai primească bani cu anticipaţie de la armeni pentru pieile de miel, căci dreptul de preemţiune aparţine orăşenilor.

Aversiunea pe care o avea oraşul faţă de negustorii armeni nu a rămas însă fără urmări, căci aceştia, nemulţumiţi de piedicile ce li se puneau în Dej la cumpărarea mărfurilor, au ridicat şi ei, în Gherla, taxa de vamă, în special pentru dejeni. Taxa era aşa de mare, încât oraşul Dej este nevoit să se adreseze magistratului din Gherla cu o petiţie, concepută în termeni foarte umili, pentru reducerea taxelor de vamă. În petiţie se amintea că „unii armeni vin în oraşul Dej nu într-atâta să cumpere, ci mai mult să scumpească traiul, şi nici nu aşteaptă să sosească mărfurile în piaţă, ci merg înaintea vânzătorilor şi, aşa zicând, le apucă marfa din mână. Să se publice şi în oraşul lor (Gherla) că până „la orele 12 să se abţină de lucruri de acestea, căci la caz contrar, toate cele cumpărate se vor lua de la dânşii cu forţa”.

Aceste hotărâri ale magistratului din Dej nu au avut efect, deoarece peste trei ani se întâmplau aceleaşi abuzuri ca şi mai înainte. Hotărârile rămân pe hârtie, plângerile faţă de armeni se înmulţesc, de data aceasta protestează împotriva purtării lor chiar şi „ofiţerii de stat major a Maiestăţii Sale” – aşa cum spune magistratul în decizia din 8 iulie 1763: „Cumpără toate alimentele şi cerealele. Sosesc vineri seara şi sâmbătă, dimineaţă bună, opresc vânzătorii pe cale, le cumpără marfa cu preţuri exagerate, iar la „bieţii contribuabili” ai oraşului nu le rămâne nimica. Am închis ochii până acum, pentru buna armonie, ce ar trebui sâ fie între vecini, mai muit însă nu putem răbda căci nici ofiterii împărătești nu mai pot cumpăra de ei nimica. De aceea se publică din nou, să nu mai cuteze a cumpăra ceva înainte de orele 12, căci păzitorii cari vor circula pe la intrările oraşului, le vor confisca mărfurile si-i vor păgubi simțitor”. În esenţă sunt aceleaşi hotărâri, referitoare la armeni, pe care dejenii le lasă în vigoare până la începutul secolului al XIX-lea.

Aceste diferende din zona „protecționismului economic” nu împiedecă magistratul să aprobe armenilor sub anumite condiții, dreptul de a se stabili în oraş.

Astfel, în 1 noiembrie 1764, oraşul dă în arendă „prăvălia cea mare” (din edificiul primăriei vechi) armeanului Martin Covrig, din Gherla, cu condiţia, „că pentru ținerea calului sâ plăteascâ o taxă separată, iar dacă ar face şi şatră (gheretă) cu ocaziunea târgurilor, este obligat a plăti și vamă”.

Ultima decizie a oraşului referitor la armeni o întâlnim în 1813, când românilor şi armenilor din oraş li se interzice cumpărarea de pământ.

Articol publicat pe gherlainfo.ro.

Nici un comentariu

Actual de Cluj