Cum e să fii „străin” în Cluj-Napoca. Poveşti ale migranţilor instalaţi în capitala Transilvaniei

Case mari lângă căsuţe autentice de sat românesc, termopane cu vedere la fântâna din curte, maşini decapotabile pe drumuri de căruţe – sunt câteva dintre reperele din „Minunata lume nouă – Case ale migranţilor români”, expoziţie vernisată la Cluj la început de iulie. La câteva zile distanţă de eveniment, alături de imagini cu noile case ale românilor plecaţi la muncă în afară, câţiva acum locuitori de Cluj care au făcut drumul invers – dinspre „afară” spre România – povestesc despre cum e să fii acasă în mai multe locuri.

O mare parte din fotografiile expoziției “Minunata lume nouă”, adusă şi la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, sunt realizate de fotograful Petruţ Călinescu. Alte fotografii aparţin artistului Matei Bejenaru precum şi unui număr important de cercetători care au documentat această temă în România şi în ţările de destinaţie. „Casele construite de migranții români în țară sunt în primul rând semne vizibile ale succesului, hărniciei și ascensiunii sociale a proprietarilor, plecați din cauza situației economice din satele natale pentru a lucra în străinătate. Pentru proprietari ele reprezintă în același timp un stil de viață modern, occidental și o nouă estetică. Expoziția prezintă exemple de case din trei regiuni din nordul României – Țara Oaşului, Maramureş şi Bucovina – precum și contextul lor economic și social. Minunata lume nouă îşi propune să puncteze diverse aspecte ale migraţiei şi boom-ului din construcţii, ilustrând consecințele acestora asupra satelor, regiunii și peisajului cultural”, explicau organizatorii.

Pornind de la ideea „casei”, migranţi care locuiesc la Cluj au fost chemaţi la o poveste (cu tema cumva legată de expoziţie: „Vorbind despre case. Dialog cu și despre migranți). Discuţia a fost organizată de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în parteneriat cu Centrul Român pentru Studierea Comparată a Migraţiei şi Liga Apărării Drepturilor Omului şi moderată de Georgiana Găvruş şi s-a derulat alături de expoziția „Minunata lume nouă – Case ale migranților români”.

Linda Habbod locuieşte la Cluj, dar rădăcinile familiei sunt mixte: tatăl e arab şi mama e româncă. Viaţa sa e în România, dar, a constatat chiar ea cu surprindere, că şi tărâmul mai puţin familiar al tatălui poate fi perceput ca „acasă”. „Primii mei 5 ani i-am trăit în Siria, apoi ne-am întors în România şi 17 ani am stat doar aici, fără să ţinem legătura cu cealaltă ţară. Totuşi, când auzeam muzică arabă sau gustam o mâncare sau simţea ceva legat de Orient, inimia îmi bătea foarte tare. Aşa că după ce am mai crescut m-am hotărât să merg acolo. Nu ţineam legătura cu cei de acolo, dar, chiar şi aşa, la prima vizită am fost uimită când am văzut câtă iubire mi-a oferit familia (din partea tatălui), deşi practic nu ne cunoşteam. E un fel de iubire pe care nu o întâlneşti în Europa. M-am simţit ca acasă. Am fost recent în Germania. Cu Germania nu am legături, dar am neamuri refugiate acolo şi am avut acelaşi sentiment, mi-au dat acelaşi sentiment că, într-un fel, sunt acasă, chiar dacă nu aceea e ţara-mamă. Studiile mele au fost făcute aici, serviciul meu e aici, dar eu am luat câte ceva din ambele culturi”, povesteşte Linda. „Unde îţi sunt oamenii dragi, acolo e acasă”, completează şi sintetizează Cristina Railean, care a venit din Chişinău şi a studiat la Facultatea de Ştiinţe Economice la Cluj. Iar familia… familia e în mai multe locuri, aşa că şi „acasă” poate fi în mai multe locuri. „Ai mei sunt în Portugalia. Când merg în Republica Moldova, zic tot că mă duc acasă, chiar dacă de 7 ani nu stau acolo. Acasă e şi Portugalia, fiindcă acolo îmi sunt părinţii şi sora. Şi dacă ei s-ar muta în altă parte, şi acolo va fi acasă”, spune Cristina.

Ayman Yanes reprezintă comunitatea palestiniană şi, după cum constată cineva din grup, are mai mulţi ani de locuit în Cluj decât unii dintre tinerii clujeni: e din 1984 în România. De venit a venit pentru studii la Politehnică. „La terminarea facultăţii am fost nevoit să rămân, din anumite motive, care nu îmi permiteau să mă întorc. Am rămas, am familie, sunt căsătorit cu o româncă, am un fiu, care a terminat facultatea şi e şi el căsătorit. Acasă e unde te simţi bine, unde ai construit familia, unde îţi câştigi existenţa. Eu nu am mai fost acasă, în ţara de origine, din 1985. De atunci, m-am întâlnit cu ai mei în Grecia, în SUA. Sunt împrejurări din cauza căror nu poţi merge înapoi”, spune Ayman.

Andrei vine tot din Republica Moldova şi deocamdată a găsit în Cluj un fel de „acasă” familiar.
„Nu fusesem în România până în clasa a 12-a. Atunci am hotărât să studiez în Cluj. Când am venit, nu puteam să zic că clujul e casa mea. Dar „acasă” devine locul unde îţi sunt emoţiile. Sunt de 4 ani în Cluj şi mi se pare că „acasă” acum nu e doar Chişinăul sau doar Clujul. Aici sunt colegii mei, prietenii, câţiva prieteni din Moldova care au venit şi ei la Cluj. Importantă e şi limba, că se vorbeşte română şi asta mă face să mă simt mai acasă”, spune Andrei, care povesteşte şi o altă experienţă de „imigrant”. „Am fost cu bursă Erasmus în Belgia şi am stat acolo cinci luni, ceea ce nu e tocmai puţin. Dar nu puteam să mă consider acolo acasă. Chiar dacă am stat ceva vreme şi, în plus, nici nu plecasem doar eu, ci eram cu prietena mea. A fost bine, a fost frumos să cunoşti oameni din atâtea locuri, din Argentina, din Brazilia, din Canada. Spre final, chiar m-a întristat că trebuie să plec, dar realizam că merg acasă. Acolo, în Belgia, eram într-un spaţiu în care încercam să învăţ, să aduc ce e mai bun acasă. Persoanele de care sunt ataşat sunt aici, acasă e şi societatea unde pot să schimb şi să contribui cu ceva”, a constatat tânărul. Adriana a venit şi ea aici pentru studii din Republica Moldova. „Deja mi-am făcut aici mulţi prieteni, mă simt bine, dar nu ştiu dacă mă văd pe viitor aici. Sunt foarte ataşată de Cluj, iubesc Clujul, dar când zic „acasă” primul gând mă duce la ai mei”, spune ea.

Pentru Ali, originar din Egipt, acum rezident de Cluj, lucrurile sunt însă clare. „Egiptul e pe primul loc, pentru toţi egiptenii. Egiptul, ca stat, e aşa de mii de ani, nu a anexat alte teritorii, nici nu s-a lăsat invadat. I-am zis soţiei că atunci când mor vreau să fiu înmormântat în Egipt”, spune el. „Până în 2015, mergeam acolo de două ori pe lună. De când a murit tata, merg mai rar. Dar nu trec mai mult de trei luni şi zbor în Egipt. Totuşi acolo stau maxim o săptămână şi mi-e dor de România. Am două case”, concluzionează. Cum aproape toată viaţa a trăit-o până acum în Egipt, rădăcinile sunt încă acolo. „Am ieşit prima dată din Egipt la 37 ani, adică aproape toată viaţa mea am stat acolo, am prieteni acolo, am terminat universitatea acolo, acolo e toată experienţa de muncă. Am venit aici pregătit cu experienţă, cu muncă. Nu ştiu dacă revoluţia de acolo e bună sau rea, cred că e bine. S-au întâmplat multe lucruri, dar acum şi acolo e libertate de exprimare. Înainte, ca să rezolvi treaba, trebuia să dai bani, ca aici”, spune Ali, care adaugă că printre marile probleme în România se numără corupţia şi lipsa de predictibilitate, ceea ce descurajează iniţiativele şi afacerile. „Cine şi-ar face aici afacere, dacă corupţia e legalizată? În Egipt, dacă te prinde cu fapte de corupţie îţi blochează tot ce ai şi se blochează conturile rudelor, până se recuperează prejudiciul. Şi te bagă la închisoare. Nici copiii nu au acces la funcţii publice”, spune Ali.

Izolat sau integrat?

Ayman povesteşte mai departe despre experienţa de migrant şi îmbinarea lumilor. „Unele sărbători diferă, dar le respectăm pe toate – sărbătorim Crăciunul, ca aici, Anul nou; la noi mai există două sărbători importante şi le ţinem şi pe acelea. În familie sărbătorim împreună, şi unele şi altele; le îmbinăm, fără obligaţii. Poţi să creezi un nucleu unde să trăieşti cu tradiţia ta, cu limba ta şi cu obiceiurile tale, dar aşa eşti izolat. Eşti departe de ceilalţi. Dacă nu le îmbini, dacă nu le pui împreună, atunci nu poţi trăi nici cu societatea mai mare. Tu te-ai izolat şi trăieşti separat de ceilalţi. Oamenii sunt primitori, mai departe depinde de comportamentul tău: poţi să îi respingi sau să te integrezi. E o idee pe care eu o refuz total: că majoritate face disccriminări faţă de minoritate. Nu! Şi minoritatea face discriminări şi uneori chiar mai pronunţat, prin refuzul de a se integra în societeate. Un imigrant poate zice: vorbesc limba mea! Dar cu cine te înţelegi în societatea mare? Da, îţi păstrezi tradiţiile, dar trebuie să incluzi în viaţa ta şi tradiţiile din societatea mare, să le trăieşti împreună cu ceilalţi. Ai loc de muncă, dacă nu te integrezi.. spui „la noi se face aşa, să faceţi ca la noi!”. Asta nu se poate. Mergi pe principiile care există în societatea respectivă! Familia are rol principal în a educa copiii în acest sens”, subliniază Ayman.

Nici un comentariu

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.