Cum arăta orașul Cluj în urmă cu o sută de ani, fără giganticele cartiere muncitorești care au adus zeci de mii de locuitori în oraș
Istorie by Actual de Cluj - ian. 18, 2025 0 162

O hartă a orașului Cluj – pe atunci – publicată în urmă cu mai bine de o sută de ani într-un manual de geografie arată cât de mic era orașul în 1922, puțin după Primul Război Mondial, în condițiile în care în oraș nu existau atunci nici unul dintre giganticele cartiere Grigorescu, Mănăștur, Mărăști, Gheorgheni sau Zorilor.
Harta e publicată în manualul de geografie al ”județului Cojocna” după cum era numit județul Cluj după Marea Unire, pentru câțiva ani (aici detalii).
Se remarcă între altele grădina botanică a orașului din acea vreme: actuala grădină botanică urma să fie dată în folosință peste aproximativ zece ani. Cea din 1922, a fost organizată de către profesorul August Kanitz pe terenul donat de contele Mikó în zona parcului de pe strada Clinicilor 5-7. În zilele noastre aici se află sediul facultății de geografie a universității ”Babeș-Bolyai”. Remarcăm și numele străzilor din urmă cu o sută de ani: actuala stradă Clinicilor se numea ”Mico”, după numele contelui, strada Napoca se numea ”Nicolae Iorga”, strada 21 Decembrie 1989 se numea ”Calea Victoriei” iar Calea Turzii se numea ”Calea Feleacului”.