Cum a sărit Smaranda Brăescu cu parașuta deasupra Clujului, primul salt după Marea Unire. ”Am făcut la Cluj o lansare pe care trebuia să o fac cu orice preţ, cu toate că aveam un braţ luxat”

Celebra parașutistă Smaranda Brăescu, înmormântată în cimitirul central din Cluj, e cunoscută pentru recordurile de săritură de la înălțime din vremea sa; într-o serie de astfel de sărituri cu parașuta, Brăescu a ajuns și la Cluj, într-un eveniment în premieră după Marea Unire. ”Am făcut la Cluj o lansare pe care trebuia să o fac cu orice preţ, cu toate că aveam un braţ luxat”, spunea după câțiva ani parașutista. Ce a determinat-o pe sportivă să riște săritura la Cluj, să ajungă agățată o oră într-un copac și ce s-a întâmplat ulterior aflăm din volumul volumul ”Smaranda Brăescu – Lăsați-mă să zbor!”, editat de Asociația Română pentru Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii „Smaranda Brăescu” Cluj.

Anul 1929 îi oferă parașutistei multiple ocazii să-și îmbunătățească tehnica de salt, să-și crească popularitatea și, implicit, șansa de a colecta banii necesari planurilor de stabilire a unor recorduri. Smaranda participă la mitingurile aeriene de la Băneasa (30 iunie), Brașov (21 iulie), Brăila (11 august), Cluj (3 noiembrie) și Galați (6 decembrie). La Brașov avionul pregătit inițial pentru urcarea la
punctul de lansare se confruntă cu probleme tehnice la motor imediat după decolare și aterizarea dură care a urmat i-a zdruncinat serios coloana. Ignoră durerile și urcă într-un Potez XV A.2 de unde se lansează cu succes. La Brăila curenții de aer din apropierea solului îndreaptă parașuta către apele Dunării, dar reușește să aterizeze pe mal. Ulterior, la Cluj decide să sară chiar dacă era într-o formă fizică precară – suferise o luxație la brațul drept. O va face din mândrie națională, pentru că programul mitingului includea un salt cu parașuta executat de un săritor invitat dintr-o țară străină. ”Smaranda a dorit să fie un român primul pe cerul Clujului adus la patria-mamă cu atâta jertfă în Războiul de Reîntregire. Sorții nu i-au fost favorabili, însă. Și de această dată curenții de aer din apropierea solului i-au influențat negativ traiectoria de coborâre și au îndreptat parașuta către o lizieră de arbori înalți. Parașuta a rămas agățată în ramurile superioare ale unui copac maiestuos și Smaranda a fost nevoită să aștepte aproape o oră intervenția salvatoare”, se arată în volum.

Legat de acest eveniment Smaranda Brăescu relatează: ”Am făcut la Cluj o lansare pe care trebuia să o fac cu orice preţ, cu toate că aveam un braţ luxat, pentru că fusese pus în program un străin şi nu vroiam să-l las să facă primul salt cu paraşuta în capitala Ardealului, trebuia făcut de un român. Am sărit atunci de la 900 de metri şi am căzut într-un copac unde am rămas o oră, negăsindu-se mijocul pentru a fi coborâtă din vârful pomului. Unii au propus să se taie copacul, alţii mai prctici au propus să se taie numai crăcile. Cele câteva sute de oameni adunaţi jos, au reuşit să facă un moment de linişte, când am putut să le spun să cheme pompierii.  Până au fost anunţaţi, până au înhămat caii, până au întors scara să mă dea jos, a trecut o oră, iar mâna mi se umflase grozav, am plecat din pom direct la spital”.

Parașuta de producție germană pe care o folosește se dovedește un prieten credincios, la fiecare salt. Dificultățile pe care le întâmpină
și care-i produc cele mai mari suferințe și emoții se produc în clipele de dinaintea contactului cu solul. Acest aspect se datorează lipsei
totale de manevrabilitate a echipamentului. Constructorii de parașute din acea perioadă se concentrau exclusiv pe două elemente: promptitudinea și siguranța deschiderii volaturii și viteza de cădere (care varia între 3 și 5 metri pe secundă, de la model la model). Nu se ajunsese la performanța tehnică de se concepe fante de ghidaj în volatură acționate prin intervenția parașutistului asupra suspantelor. Aceste inovații, care vor permite săritorilor să exercite un control eficient asupra parașutei vor apărea după Cel De-al Doilea Război Mondial. Astfel, punctul de aterizare și intensitatea contactului cu solul nu puteau fi nici măcar aproximate. Săritorul cu parașuta era efectiv la cheremul curenților de aer care acționau diferit de la un etaj aerian la altul și puteau produce
schimbări dramatice în dinamica plutirii spre aterizare.

Aici volumul integral în format .pdf

Smaranda Brăescu a fost prima femeie parașutist cu brevet din țară și campioană mondială la saltul cu parașuta, în 1932, când a sărit de la 7.200 de metri. În memoria acestei remarcabile realizări, dar și a vieții Smarandei Brăescu, Studioul Cinematografic al Armatei a realizat un documentar în trei părți, „Foșnet de mătase albă”, „Nu mă voi întoarce niciodată din drum” și „Prigoana. Parcela II B, rândul 1550”.

Urmăriți prima parte la acest link .

Smaranda Brăescu s-a născut în 21 mai 1897 în Hănțești, în județul Galați. În 1928 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din București, la secția de artă decorativă, și în același an a efectuat primul său salt cu parașuta, de la înălțimea de 600 de metri. Trei ani mai târziu, în 2 octombrie 1931, câștiga titlul european la parașutism, de la o înălțime de zece ori mai mare, 6.000 de metri. Cu un bimotor Milles Hawk pe care-l deținea a stabilit în 1932 primul record de traversare a mării mediterane în puțin peste șase ore, între Roma și Tripoli – o distanță de 1.100 de kilometr. În același an devine campioană mondială la parașutism, după un salt de la 7.400 de metri, record ce a rămas în picioare timp de două decenii.
Prigonită de regimul comunist după ce a denunțat falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 și condamnată la doi ani de închisoare în contumacie și-a luat un nume fals, Maria Matei, și s-a refugiat în județele Bacău și Iași, pentru ca în 1947 să ajungă la Cluj, într-o mănăstire greco-catolică din Jucu, sub numele Maria Popescu. Grav bolnavă, a fost internată în toamna anului 1947 în clinica profesorului Iuliu Hațieganu din Cluj și a decedat în 2 februarie 1948. A fost înmormântată în secret, datorită demersurilor lui Hațieganu, în parcela ce poartă numele celei de-a treia părți a trilogiei documentarului, parcela II B nr. 1550 din cimitirul central din Cluj, sub numele Maria Popescu. Ca și cu alte parcele din cimitir, și aceasta a fost concesionată ulterior altei persoane de către Primărie, în 1970 – astfel că până azi mormântul celebrei aviatoare rămăsese necunoscut. O stradă din București îi poartă numele, și, din 2010, și una din Cluj-Napoca. Să menționăm, Smaranda Brăescu este, din 2016, cetățean de onoare post mortem al orașului Cluj-Napoca. O stradă desfundată din Sopor îi poartă numele.

Nici un comentariu

Actual de Cluj