Închide

Cu cât au propus să se majoreze salariile primarilor și șefilor de consilii județene

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - mart. 14, 2017 0 334

Parlametarii PSD, ALDE și UDMR au depus amendamente la Ordonanța de Urgență Nr. 2/2017,  pentru majorarea cu 30% a salariilor aleșilor din executivul primăriilor și consiliilor județene. Măsura îi vizează pe primari, viceprimari și pe președinții și vicepreședinții de consilii județene.

„Este anormal ca în administrația publică locală unii funcționari să aibă de două ori mai mult decât viceprimarul, primarul sau chiar președintele consiliului județean, în condițiile în care responsabilitatea și administrativă și politică și judiciară se răsfrânge asupra aleșilor și nu asupra funcționarilor. Prin urmare, după aplicarea Ordonanței 2 prin care se măreau salariile în administrație cu 20%, s-a vazut, în urma aplicării, această problemă” a anunțat președintele Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaților, social-democratul Adrian Solomon – transmite Hotnews.ro.

De altfel, liderul PSD, Liviu Dragnea, le-a promis încă de la ședința Asociației Comunelor  că această situație va fi reglată, având în vedere că în prezent salariul unui primar de municipiu se cifrează la aproximativ 4.500 de lei (net), iar al unui primar de comună nu depășește pragul de 2.500 de lei.

„Încă de săptămâna trecută s-au avansat discuțiile și, împreună cu grupul ALDE și UDMR, am depus și am trimis către Guvern pentru impactul bugetar acest amendament, împreună cu înca două legate de Biblioteca Națională”, a mai precizat Solomon. Așadar, s-au depus amendamente referitoare la salariile personalului de la Biblioteca Națională, dar si la personalul TESA din instituțiile de teatru.

Citește tot artciolul pe Hotnews.ro 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu