Închide

Cristian Preda, politolog, după anularea scrutinului:  Ne-am întors în 1996, când CCR refuza să accepte că Ion Iliescu fusese ales deja de două ori și îi dădea dreptul să facă un al treilea mandat

Actualitate by Actual de Cluj - dec. 07, 2024 0 141

Cristian Preda, politolog şiprofesor universitar, susţine, într-o postare pe pagina personală de facebook că decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale lasă loc de întepretări pentru că nu a impus un termen guvernului pentru convocarea scrutinului și invocă un episod în care personajul central a fost Ion Iliescu.

„Decizia CCR de ieri nu dă un termen guvernului pentru stabilirea unui calendar în vederea alegerii unui alt președinte. Dacă guvernul va fixa acest scrutin peste 3 ani, de pildă, KWI (Klaus Werner Iohannis) mai rămâne în post încă 3 ani. De fapt, CCR a ignorat articolele din Constituție care vorbesc despre durata mandatului (5 ani) și despre cazurile în care cei 5 ani se pot prelungi (fie război, fie catastrofă). A luat în seamă doar articolul care precizează că un președinte nou ales nu intră imediat în pâine, ci atunci când se încheie mandatul celui ales cu 5 ani înaintea sa. Ne-am întors în 1996, când CCR refuza să accepte că Ion Iliescu fusese ales deja de două ori și îi dădea dreptul să facă un al treilea mandat”, a scris Preda.

foto: Cristian Preda / facebook

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare