Închide

Controale la zeci de magazine second-hand din Cluj, s-a lăsat cu amenzi de zeci de mii de euro, marfă de o sută de mii de euro confiscată

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 18, 2022 0 322

Controale la zeci de magazine second-hand din Cluj, s-a lăsat cu amenzi de zeci de mii de euro.

Controalele au fost efectuate de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor, au durat două săptămâni, s-au încheiat în urmă cu câteva zile. Au fost verificate 42 de unități – magazine și depozite, iar în urma neregulilor constatate cu ocazia acestor controale au fost aplicate zeci de amenzi de sute de mii de lei, mai exact 63 de sancțiuni contravenționale, din care 48 amenzi în valoare totală de 311.500 lei – adică peste 62.000 de euro-  și 15 avertismente, iar produsele neconforme în valoare de aproximativ o jumătate de milion de lei, sau peste o sută de mii de euro, au fost oprite definitiv de la comercializare.

Inspectorii OPC au găsit articole de îmbrăcăminte și încălțăminte cu grad ridicat de uzură, murdare, depozitate în condiții improprii, în spații neigienizate, în schimb nu au găsit în multe cazuri documentele necesare care să însoțească marfa și care să ateste efectuarea operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție pentru fiecare lot de produse. În plus s-a constatat neefectuarea, sau neevidențierea, operațiunilor obligatorii de sortare lunară a articolelor de îmbrăcăminte în funcție de gradul de uzură.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu