Închide

Construcţiile şi râul – studenţii arhitecţi propun viziuni pentru Someş

ActualitateCulturăDezvoltare by Actual de Cluj - iun. 09, 2016 0 606

Zece viziuni diferite despre relația dintre mediul construit și malurile râului vor fi expuse în cadrul unei expoziţii de proiecte care se deschide azi, de la ora 19.00, la librăria Cărtureşti din Iulius Mall. Vernisajul cu lucrări ale unor studenţi de la Arhitectură are loc cu câteva zile înainte ca Someş Delivery să aducă la ediţia din 2016 o serie de proiecte şi evenimente chiar la faţa locului – pe un segment de Someş.

Expoziţia de la Cărtureşti cuprinde 10 planșe ale unor studenți arhitecți din anul III, de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Cluj, care au avut ca temă  de proiectare „Ansamblu de locuințe accesibile”, cu amplasare pe malul Someșului. Concursul în urma căruia s-au selectat aceste proiecte și expoziția sunt rezultatul unei colaborări dintre Someș Delivery, care va avea a doua ediție în 18-19 iunie 2016, și Atelierul de Proiectare al anului III din Facultatea de Arhitectură și Urbanism, precizează organizatorii.

Expoziția prezintă 10 viziuni diferite despre relația dintre mediul construit și malurile râului şi poate fi vizitată până în 7 iulie 2016. Proiectele expuse sunt realizate de: Alexandru Blănaru, Andreea Năstase, Răzvan Cristea, Dragoș Butuc, Victor Friptuleac Lavinia Cociubei, Andreea Mureșanu, Diana Verdeș, Luisa Maria Azamfirei, Paul-Daniel Crișan, Tamas Roth, András Márton, Zoltán Bálint, Monica Mitrea, Raul Șopterean, Victor Ștefan, Anamaria Șovre.

Cele mai bune proiecte vor fi premiate în cadrul vernisajului de un juriu format din: arh. Dana Vais (F.A.U.), arhitect Benjamin Kohl (Planwerk), arhitect Ana Felvinczi (Someș Delivery) – președintele juriului, graphic designer Vlad Sulea (Someș Delivery).

Someș Delivery e un proiect independent care provoacă și testează ideile comunității pentru integrarea Someșului în viața orașului Cluj-Napoca, organizat de Fundația Cărturești, Ordinul Arhitecților din România și Asociația miniMASS.

Mai multe detalii:

Invitație pe mal de Someș: plută rulantă, moară pe apă și un umbrar de unde se văd copacii salvați de la tăiere

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare