Închide

Consiliul Județean a adus apa potabilă până la lacul Laguna Albastră din Aghireș, o zonă cu potențial turistic, aflată în proprietate privată

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - apr. 17, 2025 0 104

Lucrările de alimentare cu apă a zonei Caolina – Lacul „Laguna Albastră”, din localitatea Aghireșu Fabrici, comuna Aghireșu au fost finalizate, a anunțat săptămâna acesta Consiliul Județean Cluj. Lacul e poreclit Maldivele Clujului având în vedere culoarea specială pe care apa o are.

Investiția a vizat introducerea apei potabile în partea de nord a localității Aghireșu Fabrici, pentru mai multe grupuri de case situate de-a lungul a două străzi din zona Caolina – Laguna Albastră.

Rețeaua de apă nou realizată are o lungime totală de circa 3,7 km, fiind construit, totodată, și un rezervor de înmagazinare a apei. Lucrările au presupus aproape 900.000 de lei și au fost finanțate din Fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare – I.I.D.”, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean de Compania de Apă „Someș”.

”Laguna albastră”, una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice de vară din Cluj e lăsată în paragină de decenii, chiar dacă e lăudată de toată lumea. Lacul artificial cunoscut ca „laguna albastră”, spectaculos prin culoarea apei sale și prin dunele sălbatice care-l înconjoară, e la distanță de 40 de kilometri de Cluj-Napoca, în comuna Aghireșu. Culoarea sa caracteristică e dată de caolinul din apă: lacul s-a format pe locul unei foste exploatații de argilă albă, din apă de ploaie.

Exploatarea aparținea minei Aghireșu, care a fost inundată de izvoarele subterane, iar gropile excavate au fost acoperite, în parte, cu apă. Aceasta face ca peisajul să fie cu adevărat spectaculos: lacul de culoare azurie se remarcă într-un deșert de dune, foste excavații.

Ca să ajungeți la lac, însă, trebuie să vă înarmați cu multă răbdare: drumul e plin de hârtoape – e un drum de exploatație minieră – și chiar și așa, o bună parte din distanță trebuie parcursă pe jos. Lacul Laguna Albastră ar fi unul privat, potrivit informațiileor din presa locală. Terenul a aparținut comunei Aghireș însă a fost vândut, fiind deja inundat de către exploatare minieră. Ultimele date arătau că acesta lac era în portofoliul familiei Căpușan și ar fi fost vândut către omul de afaceri Ioan Tecar din Dej.

Foto: Actual de Cluj

sursa foto: Csoma Botond/facebook

sursa foto: Csoma Botond/Facebook

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu