Închide

Conducător de la CFR, curtat de Universitatea Cluj. „A fost acum o lună o discuție”

SportTop News by Catalin Suciu - iul. 10, 2019 1 779

Daniel Stanciu a demisionat de la CFR Cluj, fiind nemulțumit că nu are putere de decizie. Fostul oficial al campioanei poate rămâne, însă, la Cluj, în continuare, dar la Universitatea.

„Eu am luat decizia. Am stat toată noaptea, m-am gândit foarte bine. Am discutat cu patronul echipei, am relaţia pe care o am, e vorba de viitorul meu. Am refuzat să merg în Kazahstan, nu vreau să intru în amănunte, ţine de strategia de la un club. CFR Cluj vrea performanţă de azi pe mâine, eu am alte idei despre fotbal. Sunt foarte multe persoane cu caractere ciudate care lucrează în fotbalul românesc şi niciodată nu vom progresa cu astfel de persoane. Există aceeași mentalitate ca în urmă cu 10 ani. Am cerut rezilierea de comun acord a contractului. Dacă nu mă bagă nimeni în seamă, ținând cont că am anumite lucruri stipulate în fișa postului, nu avea sens să mă cramponez. Nu am avut un salariu extraordinar. A fost probabil unul dintre cele mai mici pe care le-am avut în cariera mea de conducător”, a declarat Stanciu la Digi Sport.

Luna trecută, directorul sportiv al CFR-ului a negociat cu Universitatea Cluj pentru un post în conducere. Stanciu era dorit pentru a acoperi postul de manager general ocupat de Ioan Ovidiu Sabău. „Momentan nu spun nimic, ci doar că am nevoie de o pauză. Da, a fost o discuție acum o lună, cineva m-a întrebat ceva, mi-a pus o întrebare. Nu spun nici da, nu spun nici nu, nu am nimic de adăugat în privința acestui subiect”, a spus Stanciu pentru actualdecluj.ro.

E bine de menționat că la momentul respectiv, la „U” Cluj nu venise Octavian Moraru, cel care se ocupă în prezent de toate transferurile făcute de club, împreună cu Fotbal Hebdo, firma de impresariat sportiv deținută de agentul Arcadie Zaporojanu, un apropiat al lui Moraru.

Daniel Stanciu (45 de ani) a lucrat în Israel, el ocupând timp de aproximativ un an funcţia de director sportiv al clubului Hapoel Akko, înainte să vină la CFR Cluj. Stanciu a mai avut funcții de conducere la Timișoara, FC Vaslui, Steaua București, FCM Târgu Mureș și ASA Târgu Mureș.

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare