Condamnat la închisoare pentru lovire și amenințare după ce a urecheat o colegă a fiicei sale, un clujean scapă de pedeapsă după ce intervine prescripția
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 10, 2022 0 1373

Un clujean a fost condamnat la șase luni de închisoare, cu suspendare, după ce a urecheat o fetiță de 7 ani cerându-i ”să-i dea pace” fiicei sale pe durata cursurilor, într-un loc public, amenințând că ”vă omor pe toți”, cu referire la familia victimei. Aceasta din urmă a deschis proces penal pentru lovire și amenințare, iar părintele a fost condamnat la închisoare; azi însă acesta a fost achitat prin sentință definitivă a Curții de Apel Cluj, dar aceasta doar după ce între timp în cauză a survenit o lege mai favorabilă.
Judecătoria Turda l-a condamnat pe clujean, un bărbat de 48 de ani, în 8 aprilie, la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe și trei luni pentru ameninţare, și le-a contopit aplicând pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse stabilite, rezultând o pedeapsă de șase luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere pentru doi ani.
Inculpatul a fost trimis în judecată la începutul anului trecut iar în rechizitoriu s-a arătat că în 2 mai 2017 în jurul amiezii imediat după ce fetița de 7 ani a ieșit de la orele de curs fiind însoțită de colegii săi de clasă, aceștia au traversat strada și s-au deplasat pe trotuarul de vizavi de școală, unde au așteptat cu toții sosirea părinților. Pe acel trotuar se afla inculpatul, care are o fetiță în vârstă de 8 ani la aceeași școală cu persoană vătămată, iar în momentul în care a văzut-o pe persoana vătămată minoră, inculpatul s-a deplasat la aceasta și a prins-o cu o mână de urechea dreaptă, trăgând-o puternic de ureche. Inculpatul a proferat în acest timp injurii la adresa persoanei vătămate minore și i-a cerut să-i dea pace fiicei sale în perioada în care se afla la școală, după care a proferat amenințări persoanei vătămate minore folosind următoarele cuvinte: ”vă omor pe toți!”, referindu-se la minor și la familia acestuia, după cum se arată în documentele de la dosar. După toate acestea, inculpatul a plecat de la fața locului. ”În aprecierea gravităţii concrete a infracţiunii de lovire sau alte violenţe comise de către inculpat, instanţa a avut în vedere modul de comitere – într-un loc public, pe timp de zi, în faţa mai multor persoane minore, prin cauzarea de suferinţe unui minor în vârstă de 7 ani, astfel cum s-a reţinut în urma analizării probatoriului administrat în cauză, pe fondul unei stări conflictuale existente între fiica sa şi victimele sa, iar acţiunile inculpatului au fost de o intensitate medie, fiind premeditate şi urmărind să aplice o corecţie ilegală şi neavenită persoanei vătămate.
Instanţa a avut totodată în vedere circumstanţele privitoare la conduita şi persoana inculpatului”, a arătat instanța care l-a condamnat.
Inculpatul este în vârstă de 48 ani, necăsătorit, nu are loc de muncă, potrivit fişei de cazier judiciar inculpatul nu are antecedente penale. La audieri acesta nu a manifestat nicio atitudine de regret pentru comiterea faptelor şi nici de compasiune faţă de persoana vătămată. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, în latură penală şi civilă, solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare și respingerea solicitării de acordare a despăgubirilor civile.
La termenul de judecată de la data de 07 septembrie 2022 instanţa de apel din oficiu a pus în discuţie incidenţa cauzei de împiedicare a continuării exercitării acţiunii penale constând în intervenirea prescripţiei răspunderii penale, inculpatul învederând că nu solicită continuarea procesului penal.
Curtea de Apel a decis să înceteze procesul penal împotriva inculpatului, care a fost achitat pentru cele două infracțiuni, și a redus cuantumul despăgubirilor solicitate și primite, de la 10.000 de lei la 1.000 de lei. Decizia e definitivă și a fost pronunțată azi. Motivul achitării – faptele s-au prescris, prescriere care a intervenit în decursul procesului.
Aceste termene (de 5 ani şi respectiv 3 ani) s-au împlinit la data de 2 mai 2022, respectiv 2 mai 2020, anterior soluţionării definitive a acţiunii penale, ”impunându-se constatarea intervenirii cauzei de împiedicare a exercitării în continuare a acţiunii penale ca efect al împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, cu consecinţa încetării procesului penal pornit faţă de inculpatul apelant”, după cum a motivat Curtea de Apel Cluj în decizia luată azi.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
„U” Cluj, pas greșit acasă cu Poli Iași. Echipa lui Sabău a luat două goluri în prelungiri
feb. 10, 2025 0
-
ZF: Grupul olandez FrieslandCampina, proprietarul celui mai cunoscut brand de lapte, Napolact, vrea să vândă afacerea din România. Sole Mizo din Ungaria, în spatele căreia se află Sandor Csanyi, ar fi cel mai interesat cumpărător
feb. 10, 2025 0