Închide

Concurs de cultură generală pentru elevii din Cluj, premii de 15.000 lei, finala e televizată, se așteaptă mii de participanți

Educaţie by Actual de Cluj - oct. 06, 2016 0 267

A doua ediție a unui inedit concurs de cultură generală pentru elevi a fost lansată azi la Cluj, după ce primul concurs, cel de anul trecut, a implicat nu mai puțin de 7.500 de elevi.

E vorba de Olimpiada de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni (CUGET) organizată de asociația femeilor de afaceri din Cluj, cu premii substanțiale, dar și cu implicarea a nu mai puțin de 25 de licee, cu trei mai multe decât la prima ediție. Competiția re loc între octombrie și decembrie, se adresează tinerilor cu vârsta între 14 și 25 de ani împărțiți pe trei categorii de vârstă și cu premii în valoare totală de 15.000 de lei. Pentru fiecare categorie de vârstă, câștigătorul premiului I va merge acasă cu 2.500 de lei, ocupantul locului doi cu 1.500 de lei și cel de pe locul trei cu 1.000 de lei.

Printre cele 25 de licee clujene care s-au înscris deja în competiție se numără Colegiul Național „Emil Racoviță”, Liceul Teoretic „Avram Iancu” și Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea”.
Concursul începe cu etapa pe clasă, în 26 octombrie, când copiii care răspund corect la cel puțin 20 dintre cele 25 de întrebări se califică direct în semifinala din 19 noiembrie. În paralel, tinerii de 18-25 de ani vor susține prima proba în data de 29 octombrie. Cei mai buni 15 tineri din fiecare categorie de vârstă participă la finala din 26 noiembrie, televizată de TVR Cluj.

A doua ediție a concursului beneficiază de o finanțare de 25.000 de lei de la bugetul local, dar e susținut și de mediul de afaceri.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare