Concurență pentru Cluj Capitală Culturală Europeană: 14 candidaturi până la deadline. Cine s-a înscris
ActualitateTop News by Actual de Cluj - oct. 23, 2015 1 481
Înghesuială pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, când onorurile aparțin României: nu mai puțin de 14 orașe s-au înscris în cursă, arată astăzi Ministerul Culturii.
Perioada de depunere a candidaturilor pentru orașul ce va deține acest titlu în 2021 s-a încheiat iar până la deadline s-au înscris nu mai puțin de 14 municipii, e vorba de lba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timișoara și Târgu Mureș.
Reuniunea de preselecție, în urma căreia juriul european va întocmi o listă scurtă a orașelor candidate, va avea loc în perioada 7-10 decembrie, dar în prealabil, în prima jumătate a lunii viitoare, vor fi publicate informații suplimentare despre agenda reuniunii și planificarea prezentării candidaturilor de către orașele candidate.
„Numărul mare al orașelor candidate demonstrează succesul de care această inițiativă se bucură în România, precum și faptul că diversitatea culturală deține un rol fundamental în crearea proiectului european. Interesul pentru cultură are și o componentă pragmatică, de care nu putem să nu ne bucurăm: se conștientizează astfel faptul că actul cultural devine tot mai mult un instrument al creșterii economice, al dezvoltării și generează prosperitate”, spune ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, într-un comunicat de presă.
Am facut si o captura ( asa pentru posteritate )si pentru Istoria „jurnalismului ” Romanesc ! Chiar ma bucur ca precupeata de praz de la Craiova dar si hippiotul de la Timisoara plus Casanova de Iasi , toti candideaza pentru titlul de : ( citat din titlul editat simbata 24.10.2015 ) „Concurență pentru CLUJ ( ?!?! ) Capitală Culturală Europeană: 14 candidaturi până la deadline. SUUUPERRRR………. sau lipseste o virgula plus „la titlul de ” !?