Concert aniversar la 230 de ani de la nașterea compozitorului Gioachino Rossini, la Cluj
Cultură by Actual de Cluj - nov. 14, 2022 0 287

Concert aniversar la 230 de ani de la nașterea compozitorului Gioachino Rossini, la Cluj.
Concertul are loc în sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, fost palat Reduta, locul unor concerte de anvergură în urmă cu o sută de ani. Evenimentul are loc joi de la ora 18 iar programul cuprinde arii și ansambluri celebre, dar și mai puțin cunoscute, din creația compozitorului. Interpreți sunt soprana Daria Guți, mezzosoprana Edina Kálmán, sopranele Ana Lucescu și Adriana Țidor, Mădălin Claudiu (bas-bariton), Darius Botorea (bas), Sergiu Garabajii (bariton) Andres Groza (bas) și Adelin Ilca (tenor). La pian – Adelina Sabău. Biletele costă 10 lei, iar elevii, studenții și preșcolarii plătesc 2,5 lei, în vreme ce pensionarii plătesc 5 lei. Biletele se achiziționează la intrare.
Asociația ”Opera în lumea copiilor”, cea care organizează concerutl, s-a înființat anul trecut, având ca unul dintre obiectivele sale de activitate promovarea muzicii de operă și a tinerilor artiști lirici. De aceea, în cadrul acestui concert, sunt prezenți și studenți ai Academiei Naționale de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.