Închide

Compania internaţională Modus Create, care are un birou şi în Cluj, achiziţionează firma românească de inginerie software Clarisoft. Sarah McCasland, Modus Create: Achiziţia Clarisoft ne ajută să ne extindem la nivel european

Economie by Actual de Cluj - ian. 12, 2023 0 188

Modus Create, o companie internaţională de consultanţă în transformare digitală, prezentă la nivel naţional cu un birou în Cluj-Napoca – în cadrul căruia lucrau 21 de angajaţi în 2021, potrivit datelor publice -, anunţă achiziţia Clarisoft, o companie românească de inginerie software, scrie publicaţia businesswire.com.

”Continuăm să adăugăm noi capabilităţi şi talente care să ne ajută să aprofundăm expertiza din cadrul Modus Create. Achiziţia Clarisoft ne ajută să ne extindem la nivel european şi ne consolidează ofertele în dezvoltarea de soluţii software pentru întreprinderi, platforme cloud şi livrarea de microservicii”, a spus Sarah McCasland, Chief Strategy Officer, Modus Create, arată sursa citată, conform Ziarului Financiar.

Achiziţia Clarisoft este a cincea tranzacţie a Modus Create din ultimele 12 luni, reprezentând şi cea de-a treia achiziţie făcută de către companie pe piaţa europeană. Subsidiara din Cluj-Napoca a Modus Create a înregistrat afaceri de peste 5,4 milioane de lei la finalul anului 2021, ultimul an pentru care există date publice.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu