Închide

Cod portocaliu de vijelii și averse torențiale la Cluj, până mâine dimineață

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 28, 2020 0 198

Vreme severă în următoarele ore în Cluj, cel puțin aceasta așteaptă meteorologii, care au emis o avertizare cod portocaliu pentru acest județ.
Întreaga Transilvanie se află sub avertizări de vreme severă în următoarele ore, dar câteva județe – Clujul, Sălajul, Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud și parțial Alba – se află sub avertizare cod portocaliu, până mâine dimineață la ora 2. ”În nordul Moldovei și în zona Munților Apuseni, apoi și în Maramureș și în nordul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină. Se vor acumula cantități de apă de peste 30…40 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp”, arată meteorologii.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu