Închide

Cod galben de inundații pe două dintre principalele râuri din Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 05, 2024 0 107

Cod galben de inundații pe două dintre principalele râuri din Cluj, până mâine.

Institutul Național de Hidrologie a emis o avertizare cod galben și după caz portocaliu de inundații valabilă de azi la ora 6 până mâine la miezul nopții pentru mai multe râuri din țară, inclusiv Crișul Repede și cele două Someșuri în Cluj. Sunt așteptate, în acest interval, scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Și Arieșul e sub avertizare de inundații, dar în județul Alba.

Lista râurilor monitorizate: Tisa – pe sectorul aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin amonte Ac. Gilău (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin amonte S.H. Beiuş şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Beiuş – amonte S.H. Tinca (judeţul Bihor), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Gurahonţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Topliţa – amonte S.H. Luduş (judeţele: Harghita, Bistriţa Năsăud şi Mureş), Arieş – bazin amonte S.H. Baia de Arieş (judeţul Alba), Târnava Mică – bazin amonte S.H. Bălăuşeri (judeţele: Harghita şi Mureş), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Acmariu (judeţele: Alba, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Chizătău (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu (judeţele: Hunedoara şi Gorj).

Sub cod portocaliu sunt  râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud) şi Arieş – bazin amonte S.H. Câmpeni (judeţul Alba).

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu