Închide

Clujul vrea sa dea lecții perdanților titlului de Capitală Culturală Europeană ca să ne ia ca exemplu

ActualitateAdministrațieCulturăTop News by Actual de Cluj - aug. 27, 2017 0 433

O conferință destinată orașelor care au pierdut titlul de Capitală Culturală Europeană precum Clujul va avea loc la finalul lunii septembrie în Cluj-Napoca.

Demersul aparține foștilor șefi care au coordonat dosarul de candidatură al Clujului, aflați acum la conducerea altor structuri culturale. Florin Moroșanu și Ștefan Teișanu vor să înființeze o rețea europeană a orașelor care n-au reușit să devină Capitală Culturală Europeană, în principal, pentru a-i învăța pe perdanți cum să-și pună în practică programul cultural.

Clujul a pierdut anul trecut titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021 în favoarea Timișoarei, însă și-a asumat să pună în practică programul cultural pe care l-a conceput. Asociația care a a gestionat dosarul de candidatură s-a rebrenduit, schimbându-și numele în Centrul Cultural Cluj (CCC), iar președintele asociației, Florin Moroșanu, s-a transferat pe o funcție de conducere la Primăria Cluj, în fruntea Casei Municipale de Cultură pentru a continua implementarea proiectelor din dosar. Directorul Asociației, Ștefan Teișanu, a fost reconfirmat la cârma CCC.

Anul acesta Teișanu și-a făcut o nouă echipa și s-a concentrat pe inițierea demersurilor de redimensionare a proiectelor din dosarul de candidatură, dar și pe găsirea unor mecanisme pentru susținerea financiară a acestora din bani publici.

Atât Moroșanu cât și Teișanu au primit finanțare din bani publici, de la Primărie, pentru a porni proiecte din programul cultural de Capitală al Clujului. De la Primărie, CCC Cluj a obținut 850.000 de lei. Teișanu a explicat că suma va acoperi cheltuielile de program din 2017 (reconfigurarea proiectului inițial, onorarii parteneri care vor face replanificarea), lansarea unor versiuni pilot a unor proiecte din dosarul de candidatură, cheltuieli de marketing și organizatorice. În 2017, bugetul Casei Municipale de Cultură a primăriei preluată de Moroșanu este de peste 1 milion de lei, din care 400.000 de lei revin pentru programe culturale. Florin Moroșanu a afirmat deja că banii acoperă activitățile curente ale structurii, dar se vor utiliza și pentru a porni proiecte culturale noi din mapa de candidatură a Clujului la titlul european. Către proiectele noi va fi direcționată o sumă de circa 30% din capitolul destinat programelor culturale, după cum a precizat Moroșanu pentru Actualdecluj.ro.

În ceea ce privește proiectele noi acestea implică: o întâlnire la Cluj a orașelor candidate la titlul de Capitală Culturală Europeană în septembrie 2017, susținerea cu buget de activități a Festivalului Someșului – Sunt riveran, demararea unui studiu privind sectorul cultural clujean (pe modelul celui realizat în 2015 de Asociația Cluj-Napoca 2021), organizarea unor întâlniri pentru a dezvolta capacitatea organizațiilor non guvernamentale clujene de a relaționa mult mai bine cu administrația locală și de a scrie cereri de finanțare mai bune, dar și deschidere a discuțiilor pe tema integrării studenților străini în Cluj.

Pe lângă Festivalul dedicat Someșului, Sunt Riveran, unde CCC s-a implicat, în toamna aceasta va organiza și o primă conferință adresată orașelor care au candidat fără succes pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Conferința este programată între 22 și 23 septembrie. Partener al CCC este și Casa Municipală de Cultură condusă de Moroșanu.

Intenția lui Moroșanu și a lui Teișanu este de a iniția o rețea a acestora orașe care au pierdut Capitala Culturală Europeană pentru a se obține bani europeni și a se „preda lecții” privind felul în care ar trebui implementat programul cultural, în caz de eșec.

Potrivit lui Teișanu, deja s-au înscris mai multe orașe pentru a participa la conferința din 22-23 septembrie. Este vorba despre Linz 2009, Guimaraes 2012, Plovdiv 2019, Matera 2019, Rijeka 2020, Timișoara 2021, Plunge 2022.

Clujul vrea să inițieze o rețea a orașelor pierzătoare pentru a crește șansele de a se implementa programele culurale de Capitală Europeană, așa cum se încearcă și la Cluj, intenția fiind, printre altele, de a se oferi un training anual special conceput în acest sens.

Acesta este unul dintre beneficii. De asemenea, orașele membre vor putea participa gratuit la conferința anuală a rețelei. În primii doi ani propunerea este ca aderarea la rețea să se facă fără plata de cotizații, iar în rețea se acceptă o singură oraganizație per oraș, pe modelul Centrului Cultural Cluj. Rețeaua ar urma să fie condusă de o echipă formată din 5 persoane alese din rândul membrilor pe o perioadă de doi ani. Propunerea este ca CCC să asigure în primii doi ani secretariatul rețelei și să găzduiască conferința anuală a respectivei rețele. Secretariatul urmează să se schimbe la intervalul de doi ani.

Care e programul orientativ al Conferinței pentru înființarea rețelei orașelor care au pierdut Capitala Culturală Europeană

DAY 1, FRIDAY, 22 SEPTEMBER 2017

9.30 – 10.00 Registration and welcome coffee

10:00 – 11.00 Conference Opening

  • Welcome Address: Emil Boc, Mayor of Cluj-Napoca
    Enlarging the Legacy of European Capitals of Culture Programme: Tibor Navracsics, EU Commissioner for Education, Culture, Youth and Sport (tbc)
  • Proposal for a Candidate Cities Network. Presentation and discussions: Florin Moroșanu, Director, Cluj-Napoca Municipal House of Culture and former ECoC bid manager

11:00 – 12.00 Keynote

  • The Impact of Culture on Social and Urban Transformation: Pier Luigi Sacco, Professor at IULM University of Milan and Special Advisor at the European Commission

12:00 – 12:30 Coffee break

12.30 – 13:30 Keynote

  • Lessons from the Future: Steve Green, former Chair of the ECoC Panel

13:30 – 15:00 Lunch

15:00 – 16:30 The Practice of ECoC Criteria, During and After the Candidacy

  • Contribution to the Long Term Strategy: Rarița Zbranca, Programme Director of Cluj Cultural Centre
  • European Dimension: Simona Neumann, Timișoara 2021
  • Cultural and Artistic Content: Victor Yankov, Plovdiv 2019

16:30 – 17:00 Coffee break

17:00 – 18:30 Open Space for current and former ECoC candidates

 

DAY 2, SATURDAY, 23 SEPTEMBER 2017

10:00 – 11:30 Programme Legacy

  • Introduction: The Legacy and Perspectives of the ECoC Programme,
    n.n., European Capital of Culture Programme, European Commission
  • Success Stories from Former Candidate Cities and Open Discussion
    Romania: Cluj-Napoca 2021 – Ștefan Teișanu, Executive Director, Cluj Cultural Centre
    Ireland: Limerick 2020 – Sheila Deegan, Deputy Director (tbc)
    Poland: Wroclaw 2016 – n.n. (tbc)

11.30 – 12.00 Coffee break

12:00 – 13:30 Building the Candidate Cities Network. Defining our mission together

  • Facilitated by: Carlos Martins, Former Executive Director Guimaraes 2012

13:30 – 15:00 Lunch

15:00 – 16:30 Building the Candidate Cities Network. How will we work together?

  • Facilitated by: András Farkas, Executive Director of the Network of European Youth Capitals

16.30 – 17.00 Conclusions and next steps

Evening programme: Getting to know the city of Cluj: artists, art spaces and cultural institutions

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu