Închide

Clujul, lider la proiecte de investiţii în Turism

Economie by Kristina Reştea - mart. 05, 2018 0 551

Clujul a fost unul dintre cele mai vizitate județe din țară la început de an și se pare că și investitorii încearcă să capitalizeze potențialul turistic al locului: Clujul e și unul dintre județele cu cele mai multe proiecte în domeniul HoReCa.

Peste 2000 de investiţii din domeniul Hotel&Relaxare au fost monitorizate în ultimele 12 luni Victa.ro, o platformă cu proiecte și șantiere dezvoltată de constultanții de la IBC Focus. Aceste investiţii includ atât unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, vile turistice), cât şi spaţii de agrement, centre spa sau terenuri de sport.

Zona cu cel mai mare apetit pentru astfel de investitii este cea de Nord-VEst, unde au fost identificate 441 de proiecte. Clujul este unul dintre judeţele cu cele mai multe astfel de investiţii în lucru: 66. Mai sunt 58 în Bistriţa-Năsăud, 57 în Suceava, 47 în Bihor şi Timiş, 43 în Braşov, 41 în Constanţa.

Asta în contextul în care județul Cluj „bate” județe consacrate în ce privește turismul: e unul dintre cele mai vizitate județe în luna ianuarie, din toată țara, după Capitală, Brașov și Prahova. Institutul Național de Statistică arată că în ianuarie au fost cumpărate 1,36 milioane de înnoptări în structurile de cazare din țară, în creștere cu aproape 10% față de ianuarie 2017, și 70% dintre acestea au fost cumpărate de turiști români. Cum e de așteptat, cei mai mulți turiști au ajuns în București – 128.400 nopți, urmată de județe cu tradiție în turismul montan, Brașov și Prahova, cu 107.000 și respectiv 45.900 turiști, urmate de Cluj, cu 34.900 de turiști. În ce privește însă numărul de înnoptări Clujul rămâne județ de tranzit: cel mai căutat a fost Brașovul, 233.900 nopți de cazare, urmat de București cu 210.500, Prahova și Mureș.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare