Clujul, în clasamentul judeţelor cu şomaj scăzut
Economie by Actual de Cluj - feb. 08, 2018 0 4045
În ţară există în continuare judeţe în care rata şomajului este de peste 10% – adică unde unul din zece locuitori apţi de muncă nu lucrează. Clujul e în cealaltă parte a clasamentului: cu una din cele mai mici rate a şomajului, alături de zone ca Timiş sau Arad, arată o analiză publicată de ZF.ro
În Vaslui, de exemplu, rata şomajului este de 10,19%, fiind de peste 2,5 ori mai mare decât media înregistrată la nivel naţional (de 4,02% în decembrie 2017), arată datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Pe locul doi în topul judeţelor cu cel mai ridicat nivel al şomajului este Teleorman: cu o rată de 10,02% a şomajului, în judeţul situat la o distanţă de aproximativ 80 km de Capitală există aproape 15.000 de şomeri. Pe de altă parte, în Timiş şomajul este de 1,02%, iar în Arad 1,5%. În clasamentul judeţelor cu şomaj scăzut se mai află Cluj (cu o rată a şomajului de 2% în decembrie), Sibiu (2,4%), Bihor (2,4%), Braşov (2,8%), Prahova (3%) şi Bistriţa-Năsăud (3%).
Citeşte AICI articolul integral