Închide

Clujul e și azi județul din țară cu cea mai mare incidență a infecției cu coronavirus

Sănătate by Actual de Cluj - mai 02, 2022 0 169

Clujul e și azi județul din țară cu cea mai mare incidență a infecției cu coronavirus, peste București, în condițiile în care numărul cazurilor confirmate în cei doi ani de pandemie e cel mai mare din provincie.
Datele Ministerului Sănătății publicate în urmă cu puține momente arată că la Cluj incidența e azi de 1,55 cazuri la mia de locuitori, de trei ori mai mare decât media națională, care azi a fost calculată la 0,44 cazuri la mie. Doar București, cu 1,43, și Timiș cu 1,03, mai înregistrează incidențe peste un caz la mia de locuitori, în țară.
Să mai spunem că de ieri până azi în Cluj au fost identificate 31 de cazuri noi de infecție cu coronavirus, una dintre cele mai mici cifre din acest an, dar aceasta și deoarece ieri, fiind duminică, au fost procesate cele mai puține teste de depistare a infecției din săptămână.
Până acum numărul cazurilor confirmate la Cluj ajunge la peste 161.800, cele mai multe din România după București. În spitalele din Cluj se află peste o sută de pacienți infectați cu coronavirus, mai exact 113, dintre care 22 sunt în stare critică, la Terapie Intensivă. Clujul e singurul din țară cu peste o sută de pacienți internați, după București, cu peste două sute.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 528 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19),
cu 36 mai mult față de ziua anterioară. 6

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare