Clujenii din 7 localități rămân mâine fără gaz
Actualitate by Actual de Cluj - sept. 11, 2018 0 226
Clujenii din nu mai puțin de șapte localități rămân mâine fără alimentare cu gaz metan, conform unui anunț al distribuitorului Delgaz Grid.
E vorba de clujenii din localităţile Tritenii de Jos, Tritenii de Sus, Triteni Hotar, Triteni Colonie, Clapa, Pădureni şi Fântânele, care rămân fără gaz mâine dimineață de la ora 8 din cauza unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale. „Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 17”, precizează compania, care solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de o jumătate de oră. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii trebuie să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la numerele 0800.800.928 sau 0265.200.928.
Delgaz Grid este compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON și operează o reţea de gaze naturale de aproximativ 22.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României, e vorba de Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău, şi o reţea de electricitate de peste 81.000 km în şase judeţe din Moldova.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Clujul petrece până târziu în noapte. Folclor în Piața Unirii, festival gastronomic pe Kogălniceanu și rock aniversar în Parcul Central, în ultima zi a Zilelor Clujului
mai 24, 2026 0
-
Pancu, în conflict deschis cu CFR Cluj. Mureșan, jignit în direct: „m-a sunat domnul rahat”. Președintele, replică dură:”comportament bipolar”!
mai 24, 2026 0
